Deși nu și-au anunțat deplasarea la Cluj, aproximativ 30 de fani din galeria UTA-ei și-au încurajat echipa pe una dintre cele mai frumoase arene din România. Ajunși cu mașinile personale pe Someș, „ultrașii” arădeni au avut ceva probleme la intrarea pe stadion. Câteva zeci de suporteri ai Universității au venit spre ei amenințător, dar nu s-a ajuns la un conflict deschis între cele două tabere în urma intervenției jandarmilor.

Susținătorii „roș-albilor” s-au făcut și ei auziți pe „Cluj Arena”, însă, bineînțeles, în netă superioritate numerică, fondul sonor al întâlnirii a fost asigurat în special de fanii „șepcilor roșii”. La final, Goga et. comp. au fost aplaudați la scenă deschisă din peluza „alb-negrilor”, în timp ce jucătorii utiști care s-au apropiat de sectorul rezervat arădenilor au fost din nou aspru criticați de „ultrași”. Vă reamintim că aceștia și-am manifestat nemulțumirea eșecului din derby-ul Vestului și luni, chiar în vestiarul echipei, iar rezultatul de ieri, în fața unei alte formații rivală prin tradiție, nu a făcut decât să răcească relația între cele două tabere.

Recomandările redacției