baniAsistenţii persoanelor cu handicap din judeţul Arad nu şi-au primit indemnizaţiile de trei luni, iar primarii comu­nelor spun că aşteaptă o rectificare bugetară pentru a putea face plăţile. Astfel, zeci de comune din judeţul Arad au depus la Direcţia Generală a Finanţelor Publice solicitări pentru suplimentarea fondurilor destinate plăţilor indemnizaţiilor pentru salariile însoţitorilor.
Unele primării nu au mai plătit aceşti bani de câteva luni.
Călin Arusti, purtătorul de cuvânt la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad a precizat că s-au solicitat su­mele necesare pentru aceste plăţi de la Minis­terul Finanţelor şi se aşteaptă rectificarea bugetară. „De la bugetul de stat s-au alocat primăriilor fonduri care acoperă 68 la sută din necesarul pe anul în curs pentru plata acestor drepturi. Unii primari au terminat fondurile mai devreme, plătind din sumele alocate în 2013 restanţe pe anul 2012. Am solicitat Ministerului Finanţelor sume pentru toate primă­riile şi se aşteaptă o rectificare bugetară”, a precizat Călin Arusti.
În judeţul Arad există aproximativ 3.000 de asistenţi ai persoanelor cu handicap.  (Ş.M.)

Recomandările redacției