25 de ani

În urmă cu 25 de ani, pe 15 decembrie 1989, mai multe persoane au început să se strângă la Timişoara, în faţa locuinţei pastorului Laszlo Tokes, arestat la domiciliu de
autorităţile comuniste, aprinzând astfel scânteia Revoluţiei. A doua zi, pe 16, în oraşul de pe Bega a izbucnit un protest care avea în cele din urmă să le fie fatal lui Nicolae Ceauşescu şi Elenei Ceauşescu. La Arad, cel de al doilea oraş al Revoluţiei, primele semne ale revoltei făţişe au apărut pe 20 decembrie, iar în dimineaţa zilei de 21 decembrie, muncitorii de la Orologerie au încetat lucrul şi au ieşit în mod organizat în stradă, începând protestele. Ceea ce este interesant este că aici a început să se tragă abia după fuga lui Ceauşescu, atunci înregistrându-se şi primele victime. În total, Aradul are 24 de eroi martiri ai Revo­luţiei, dintre care 19 au căzut în municipiu.
Şi acum, când a trecut un sfert de veac de la acele evenimente care au schimbat pentru totdeauna soarta României, rămân mai multe întrebări, la care chiar dacă mulţi ştiu răspunsul, autorităţile au sfârşit prin a le ignora. Cine se face vinovat de moartea atâtor persoane care au ieşit în stradă pentru o viaţă mai bună? Cui a folosit acest lucru? Cine i-a ascuns pe criminali? Cine a dat ordin să se tragă? De ce nu s-a făcut nimic în toţi aceşti ani pentru tragerea la răspundere a tuturor vinovaţilor?
Pe de altă parte, nu pot să nu remarc că şi acum, când cele întâmplate în Decembrie 1989 au devenit istorie, multe dintre problemele cu care se confruntau românii pe vremea lui Ceauşescu au rămas nerezolvate. Şi atunci, şi acum, doar foarte puţini trăiesc bine în adevăratul sens al cuvântului, şi atunci şi acum, politicienii îşi fac propriile reguli, pentru a le fi bine doar lor, şi atunci, şi acum mulţi dintre români îşi doresc să plece din ţară, în speranţa că printre străini vor avea un trai mai bun. Revoluţia ne-a adus însă două lucruri foarte importante, LIBERTATEA şi DEMOCRAŢIA, drept pentru care toţi locuitorii acestei ţări trebuie să le fie recunoscători celor care au ieşit în stradă în decembrie 1989, fără frică de gloanţe, fără frică de puşcăriile comuniste, fără frică de bătăile Securităţii şi Miliţiei. Pentru acest lucru, toţi trebuie să le mulţumim şi să încercăm să res­pectăm valorile pentru care au luptat şi pentru care s-a murit acum un sfert de secol.