Pe 1 Decembrie 1918, acum 97 de ani, s-a transformat în realitate un vis frumos al românilor care trăiau pe aceste meleaguri, România Mare. După ce în martie 1918, Sfatul Țării din Basarabia vota în favoarea unirii cu Regatul României, după în noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei vota unirea fostului Mare Ducat cu țara, era rândul românilor din Transilvania să-și spună cuvântul. Și l-au spus tare și apăsat pe 1 Decembrie, când a fost organizată Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, convocată de Marele Sfat al Națiunii Române din Transilvania și Ungaria, prin Consiliul Național Român Central de la Arad. Au participat 1.228 de deputați care au votat Rezoluția prin intermediul căreia se pecetluia Marea Unire, adică Unirea Transilvaniei cu Regatul Român. Arădeni precum Vasile Goldiș și Ștefan Cicio Pop, ca să dăm numai două nume, au avut un cuvânt greu de spus la înfăptuirea României Mari, iar Aradul era pe acele vremuri capitala politică a românilor transilvăneni.
Din păcate însă România Mare, așa cum a arătat ea imediat după 1 Decembrie 1918 nu a putut să dăinuiască pentru mult timp, din cauza unor „țări prieteneˮ, care râvneau ba la o bucată din Transilvania, dacă nu puteau să obțină chiar toată provincia, ba la o bucată din Bucovina, ba la Basarabia. Și așa s-a făcut ca teritoriul țării să fie din nou ciuntit și până în momentul de față nu au mai putut să fie recuperate decât teritoriile din Transilvania ocupate vremelnic de trupele hortyste, în timp ce „marele vecin și prieten de la Estˮ și mă refer aici la Uniunea Sovietică, a rămas să stăpânească în liniște Bucovina de Nord și Basarabia, chiar și după ce s-a destrămat. În momentul de față Basarabia, este, după cum știți, o republică independentă,sfâșiată de lupte interne între partizanii Moscovei și cei ai apropierii de Occident, sudul provinciei este ocupat de Ucraina, care stăpânește și Bucovina de Nord, iar visul de a vedea din nou o hartă a României așa cum arăta ea după 1 Decembrie 1918 are, din păcate, șanse mici să fie realizat în viitorul apropiat.
Ce ne rămâne însă de făcut? În primul rând să nu uităm ce a însemnat ziua de 1 Decembrie 1918 și de câte sacrificii a fost nevoie pentru ca acel moment să fie posibil și să intre în istorie. În al doilea rând, trebuie să fim consecvenți în a respecta valorile occidentale, trebuie să întărim instituțiile statului, să respectăm alianțele militare din care facem parte, dar pentru a avea un cuvânt greu de spus, este imperios să ne întărim economia. Pentru a face acest lucru, avem nevoie, din punctul meu de vedere, de mai multe direcții de dezvoltare. Sigur, în primul rând nu ne putem neglija partenerii din NATO și Uniunea Europeană, cu care trebuie să avem realații cât mai apropiate, dar și cât mai reciproc avantajoase, pentru că dacă o afacere este avantajoasă doar pentru unii, nu este bine, dacă vrei o relație pe termen lung. În al doilea rând trebuie să reluăm legăturile economice pe care le-am abandonat mult prea ușor, după momentul Decembrie 1989, cu țări precum China, Iranul, Irakul, cu state din Orientul Mijlociu, din Orientul Îndepărtat, din Africa sau America de Sud, fără să ținem cont de faptul că i-am putea supăra pe unii dintre actualii noștri aliați, nu de alta dar și ei sunt foarte pragmatici, iar atunci când vine vorba de afaceri, contează mai puțin aspectele politice.
Doar așa ne vom putea revigora economia, iar dacă vom avea o economie funcțională, vom putea să-i sprijinim mai bine pe românii rămași în afara granițelor naționale și să reprezentăm un punct de atracție pentru ei. În ziua de astăzi, nimeni nu vrea să trăiască într-o țară săracă, unde se plătesc salarii de mizerie, așa că avem nevoie de o economie sănătoasă.
