accidentSâmbătă dimineaţă, a avut loc un accident în centrul municipiului Timişoara, în care a fost implicat şi arădeanul Gino Manzotti, component al trupei DJ Project. După primele relatări, un BMW, care venea de pe strada Popa Șapcă a pătruns în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului şi care, potrivit martorilor, a intrat direct într-un alt BMW, care se îndrepta dinspre Bulevardul Tache Ionescu către strada Oituz.
Al doilea BMW a fost proiectat pe contrasens într-un BMW X5, care era condus de Gino Manzotti. În urma impactului, şoferiţa maşinii care circula dinspre Tache Ionescu şi şoferul vinovat de producerea accidentului au fost răniţi şi transportaţi de urgenţă la spital. În coliziune a mai fost implicat şi un autoturism Fiat, care a fost avariat uşor. Traficul a fost blocat pentru câteva zeci de minute, timp în care poliţiştii au efectuat măsurători pentru a stabili cauza accidentului. După cercetările poliţiştilor, au intervenit pompierii cu o autospecială pentru a curăţa carosabilul de ulei şi resturile provenite din accident.
În ceea ce-l priveşte pe muzician, acesta a scăpat nevătămat.
(C.G.)

Recomandările redacției