photoÎn perioada ianuarie – aprilie 2013 Fundația Dezvoltarea Popoarelor Filiala Arad a desfăşurat un proiect de integrare socială a copiilor provenind din familii defavorizate. Prin acest proiect, intitulat „Cresc mare” şi finanţat de compania DB Schenker au fost susți­nuți 72 de copii și familiile acestora cu produse alimentare și igienico-sanitare, rechizite.
La finalul proiectului a fost organizat un eveniment de sensibilizare a comunităţii locale ce a avut loc la Atrium Mall la sfârşitul lunii aprilie. În cadrul evenimentului au fost realizate ateliere de creație pentru copii (machiaj pe față, pictură, colaj) și o expoziție de desene. A fost amenajat, de asemenea, un stand – photovoice, în care vizitatorii au putut vedea în imagini autorii desenelor, crâmpeie din viața lor de zi cu zi, dificultățile cu care se confruntă în mediul în care aceștia trăiesc. Persoanele prezente au avut ocazia să acorde un vot la concursul de desene și să participe la o tombolă cu premii.
„Acest eveniment și-a propus sensibilizarea publicului privind condițiile defavorizate ale copiilor proveniți din familii sărace prin expunerea lucrărilor și prezentarea imaginilor cu copiii implicați. Componenta specifică a proiectului «Cresc mare» a urmărit responsabilizarea copiilor prin plantarea de pomi fructiferi și dezvoltarea de abilități practice, a simțul proprie­tății și a angajamentului. Îngrijirea pomului și așteptarea fructelor, contribuie la cultivarea unor trăsături de caracter precum hărnicia, răbdarea, ambiția, perseverența, care pot fi recompensate ulterior, prin coacerea fructelor, ca rezultate ale muncii lor”, au declarat organizatorii.

Recomandările redacției