serbanVictoria de runda trecută, cu RCM Galaţi, le-a mai ridicat puţin moralul tinerilor rugbişti de la CSU Arad. Pe „studenţi” îi aşteaptă însă o deplasare grea, pe terenul uneia dintre pretendentele la promovarea în Superliga Naţională.
Stejarul Buzău este a doua în ierarhia Diviziei Naţionale, cu un bilanţ de patru victorii şi o singură înfrângere, la doar patru puncte în spatele liderului Poli Iaşi. De cealaltă parte, trupa pregătită de Ovidiu Şerban nu are obiectiv în acest sezon, antrenorul arădenilor fiind decis să crească de la zero o nouă ge­neraţie, care în câţiva ani să aibă un cuvânt greu de spus. Iar începutul este promiţător, echipa universitară practicând jocuri bune chiar şi în faţa echipelor mult mai omogene şi experi­- mentate din liga a doua.
În Crâng, astăzi, de la ora 10,00, se anunţă meci dificil, iar Şerban este conştient că şansele de a obţine un rezultat pozitiv sunt foarte reduse. „Buzăul este una din echipele care vor să promoveze, rămâne de văzut dacă au şi bani pentru aşa ceva. Noi mergem să facem un joc bun, dar şansele sunt mici. S-a văzut şi cu Galaţiul că băieţii încep bine, dar apoi se mulţumesc cu atât şi nu se mai concentrează suficient. Fizic nu cedează, pentru că aleargă tot meciul, dar la nivel psihic încă avem probleme”, a arătat Ovidiu Şerban.
CSU Arad nu se confruntă cu probleme de lot, Costandache urmând să revină după eliminarea cu Poli Iaşi, care l-a ţinut pe margine două etape. „Studenţii” ocupă după cinci etape locul şase în clasament, cu un total de nouă puncte.

Recomandările redacției