babantaposFostul fotbalist al „Bătrânei Doamne”, Marcel Băban, este proprietarul unei școli de fotbal la Jimbolia care începe să-și arate roadele și la nivel de competiții de seniori. Formația ce este angrenată în Liga IV-a Timiș i-a dat o replică frumoasă UTA-ei vineri dimineața, iar efortul ei merită apreciat atâta timp cât a evoluat miercuri într-o etapă intermediară și va mai juca un meci oficial și mâine. „Nu mai contează cât de des jucăm și așa nu mai avem obiectiv în campionat. Scopul a fost să disputăm un meci amical, pe un teren bun și cu o echipă res­pectabilă. E bine pentru acești copii să joace cât mai mult, iar un adversar ca UTA nu se poate refuza. Am mulți prieteni la Arad, m-am simțit bine aici și mă bucur că încă nu am fost uitat de utiști. Țin legătura cu mulți dintre ei, ca dovadă că am putut lega și acest amical”, a explicat Băban.
Acesta nu și-a ascuns intenția de a promova cu echipa sa și asta pentru că talentații săi jucători și-ar putea face o cotă și mai bună în Liga a III-a. „Am pus bazele unei școli de fotbal ce numără acum peste 200 de jucători. Ne putem lăuda cu terenuri, ves­tiare și în general condiții bune, ne-ar plăcea să avem o echipă în Liga a III-a. Suntem conștineți că ne va fi greu acolo numai cu jucători tineri, dar nu ne vom da în lături dacă vom putea promova”, ne-a mai mărturisit Marcel Băban.
Fostul atacant s-a întreținut pe tot parcursul amicalului de vineri dimineața cu fostul său coleg de pe banca tehnică a UTA-ei în turul campionatului 2005-2006, Dan Țapoș. Cei doi, plus Costel Enache, erau „secunzii” lui Dan Mănăilă la acea vreme.

Recomandările redacției