rugbyaradRugbiştii de la CS Universitatea traversează un sezon în care tinereţea şi lipsa de experienţă sunt principalele obstacole. Totuşi, elevii lui Ovidiu Şerban au arătat destule lucruri bune în cele şase etape de până acum, totul culminând cu prestaţia pozitivă de la Buzău.
Trecând la următorul meci de campionat, să spunem că pe arădeni îi aşteaptă o misiune grea, asta pentru că în Sânicolau Mic soseşte o altă echipă de tradiţie, cu pretenţii în acest sezon. „La Bârlad există un centru olimpic, au echipă de tradiţie, jucători buni, condiţii şi bani. Am auzit şi eu că au fost ceva probleme la meciul cu Galaţiul şi probabil vor avea suspendaţi, dar lor chiar nu trebuie să le plângem de milă, au destui jucători. În ceea ce ne priveşte, venim după un meci bun la Buzău, dar încă ne lipseşte experienţa. Eu zic că ne vom prezenta bine, îi văd pe băieţi dornici să intre pe teren”, mai spune Şerban. Bârladul a câştigat runda trecută partida cu RCM Galaţi, scor 52-10, dar meciul a fost întrerupt preţ de câteva minute, din pricina unei bătăi generale.
O veste bună pentru CSU Arad este revenirea în echipă a celor şase suspendaţi, în frunte cu căpitanul Grindei, astfel că Şerban va conta pe întreg efectivul în partida de sâmbătă, ora 10, cu RC Bârlad. Meciul se va disputa pe terenul din Sânicolau Mic şi contează pentru etapa a şaptea a Diviziei Naţionale. Înaintea rundei, Bârladul e pe trei, cu 19 puncte, în timp ce Aradul ocupă locul şase, la zece lungimi în spate.
S.A.

Recomandările redacției