Luminiţa Apostol rememorează, cu durere, clipele petrecute alături de Abel

Luminiţa şi Abel Apostol ar fi sărbătorit anul acesta 26 de ani de căsnicie. O viaţă de om, petrecută în deplină armonie, fericire şi, mai ales, iubire. Din păcate, cei doi nu au mai apucat să îşi serbeze căsnicia, aceasta fiind întreruptă, subit, în seara zilei de 1 mai 2013. De atunci, Abel Apostol nu mai este de găsit, organele care anchetează în continuare dispariţia sa afirmând că toate probele converg spre o soluţie drama­tică: crimă.
„Pe Abel l-am cunoscut acum 30 de ani, culmea, la un priveghi. Murise bunicul unei verişoare de-a mele. Aceasta mi-a făcut cunoş­tinţă cu el, ca să nu stea singur. Eu aveam 15 ani, iar el 26. Relaţia a devenit serioasă când am împlinit 17 ani, atunci m-a şi cerut în căsătorie. Am fost de acord, însă l-am rugat să aştepte până termin liceul. La 2 august 1987 ne-am că­sătorit, iar luna de miere am petrecut-o la mare. Abel m-a cucerit cu blândeţea lui, era foarte atent, finuţ. Şi după atâţia ani de căsnicie îmi săruta mâna. Prima dată îmi săruta mâna şi de abia apoi ne îmbrăţişam. Ne-am iubit enorm din prima zi până în ultima. Era atent însă cu toată lumea. Avea foarte mulţi prieteni datorită caracterului său frumos şi curat. Îţi trebuia foarte mult ca să îl enervezi pe Abel“, ne-a povestit Luminiţa Apostol.
Acum, singura dorinţă care i-a mai rămas soţiei este aceea de a-l găsi pe Abel. „Mă rog lui Dumnezeu doar să îl găsesc pe Abel. Chiar dacă ne este teamă, având în vedere cele petrecute, sunt sigură că Dumnezeu ne va păzi“, susţine Luminiţa. Cu lacrimi în ochi şi vizibil emoţionată, soţia lui Abel îşi aminteşte de ultimele flori primite din partea acestuia: „Abel avea tot ceea ce îi trebuie pentru a fi un soţ ideal. Imediat după ce ne-am căsătorit făcea piaţa tot la două zile. Tot timpul mă alinta cu flori. Ultimele pe care le-am primit de la el au fost o lalea mov, iar apoi mi-a luat un bujor roz“.
Abel către fiul său: „Să fii corect şi perseverent“
La doi ani de la căsătorie, în octombrie 1989, pe lume venea singurul copil al Luminiţei şi al lui Abel. „Îmi vin în minte foarte multe momente petrecute alături de tatăl meu. Era un om jovial, care iubea viaţa, îi plăcea să zâmbească şi să îi ajute pe cei din jurul său. Era corect, ceea ce mă învăţa şi pe mine: «Să fii corect în viaţă, sincer şi să fii perseverent», îmi spunea tot timpul. Acum îmi doresc să fie găsit şi sunt sigur că acea zi este foarte aproape. Nu exis­tă crimă perfectă. Anchetatorii, în care avem deplină încredere, sunt sigur că vor găsi urme ale crimei, iar cei vinovaţi vor plăti pentru fapta lor“, ne spune Albert Apostol.
Ultima zi din viaţa lui Abel
Nimeni şi nimic nu a putut prevesti drama familiei Apostol în ziua de 1 mai. Lucrurile s-au petrecut normal, ca şi într-o zi oarecare din viaţa familiei. „Abel a început afacerea în anul 1991. Locul pe care îl vedeţi acum nu arăta aşa nici pe departe atunci când s-a apucat Abel să muncească. Era dezastru. De atunci şi până în ultima sa zi de viaţă, soţul meu şi-a dedicat foarte mult timp afacerii sale. Făcea parte din sufletul său. În ultima zi, l-am sunat în timp ce se afla la complex să îl întreb ce vrea să îi fac de mâncare. I-am spus că vreau să îi fac supă de pui şi friptură. Mi-a răspuns că nu vrea, că ar fi bine să o lăsăm mai uşor cu carnea. M-a rugat să îi fac mâncarea sa preferată: borş cu fasole. Asta i-am şi făcut, iar felul doi a constat din fasole scăzută. Când a venit acasă să mănânce, mi-a spus în glumă că trebuia să îi fac la desert ceva tot pe bază de fasole. După ce s-a odihnit puţin, nu avea nevoie decât de un sfert de oră pentru asta, uitându-se la televizor, la ştiri, a plecat înapoi la bază. A fost ultima oară când l-am văzut“, îşi aminteşte Luminiţa Apostol.
Cele mai sumbre previziuni în privinţa siguranţei lui Abel s-au adeverit în dimineaţa zilei de 2 mai. Chiar dacă Abel nu obişnuia să nu răspundă la telefon şi cu atât mai mult să nu îşi petreacă noaptea acasă, soţia lui a sperat totuşi ca acesta să fi întârziat pentru a sta cu prietenii săi. „Fiind 1 mai şi având oaspeţi din America, am sperat ca Abel să întârzie acasă din această cauză deşi niciodată nu s-a mai întâmplat aşa ceva. Dimineaţa, însă când am văzut că nu a ajuns acasă, iar cei de la bază mi-au spus că Abel nu este nici acolo decât maşina sa, atunci am crezut că pică cerul pe mine. Am realizat imediat că s-a întâmplat ceva grav“, susţine Luminiţa.
În ceea ce priveşte viitorul afacerii, soţia lui Abel susţine că „întotdeauna am avut o repulsie faţă de acel loc. Nu mai vreau să aud de afacere“.