flaviusFotbalistul arădean Flavius Cuedan (20 de ani) a marcat un gol superb sâmbătă dimineață, în meciul pe care echipa sa, FC Olt Slatina, l-a susținut în deplasare, la Luceafărul Oradea.
Mijlocașul a fost folosit în premieră titular de antrenorul Dan Oprescu și, în minutul 50, la scorul de 1-1, a marcat un gol de senzație pentru olteni, cu șut fără preluare direct în vinclu de la 25 de metri după ce apărarea bihoreană respinsese o acțiune de atac a trupei sale.
Din păcate pentru olteni, reușita n-a fost suficientă nici măcar pentru un punct. Bihorenii au echilibrat scorul în ultimul minut, iar în prelungiri Zeno Bundea le-a dat lovitura de grație și s-a încheiat 3-2 pentru Luceafărul. „Mi-am așteptat rândul și momentul, mă bucur că au venit. Rămân însă cu regretul rezultatului final și cu al lipsei de prospețime din finalul meciului, s-a întâmplat din cauză că a trecut ceva timp de la un meci oficial. Consider că puteam să fac mult mai multe lucruri bune”, a po­vestit Flavius Cuedan.
Slatina rămâne pe locul 12 în seria vestică din liga secundă și mai are trei etape de foc. Primește vizita celor de la CSM Rm. Vâlcea, se deplasează la FC Argeș și încheie sezonul acasă cu FCM Tg. Mureș. „Eu îmi doresc să joc toate cele trei meciuri, vreau să vin în continuare cu realizări și să fac cât mai multe lucruri bune pentru echipă și pentru mine”, a punctat Cuedan.

Recomandările redacției