Valoarea totală a pieţei de telefoane mobile şi smartphone-uri a crescut în România cu 18% în primele trei luni din 2013 comparativ cu perioada similară a anului trecut, însumând 88 de milioane de euro, valoare estimată nesubvenţionată, relevă datele unui studiu realizat de GfK TEMAX România.

În sectorul telecom, noile modele de smartphone-uri lansate în ultimele perioade au contribuit la creşterea segmentului de smartphone-uri cu 58%, în timp ce o scădere a cererii pentru telefoane mobile a produs o rată de creştere negativă de 29% pentru aceste produse.

Având în vedere predominanţa telefoanelor mobile din punct de vedere al unităţilor vândute şi preferinţa actuală a consumatorilor pentru smartphone-uri, se întrevede un mare potenţial pentru acest segment în 2013.

Pe zona de IT, tabletele media şi perifericele au fost pe un trend crescător. În primul trimestru al anului, piaţa de IT a înregistrat o uşoară creştere de 0,9% faţă de T1 2012, ajungând la o valoare de 105 milioane de euro. Segmentul cu cea mai mare creştere a fost cel al tabletelor media, o piaţă tânără aflată în plină expansiune. În acest context, piaţa de computere portabile a înregistrat o uşoară descreştere.

De asemenea, perifericele (tastaturi, mouse-i) au fost pe un trend crescător, în timp ce calculatoarele desk şi monitoarele au scăzut mult şi continuă să piardă teren pe piaţa de IT.

GfK Temax este un indice utilizat de GfK Retail and Technology pentru a monitoriza pieţele bunurilor de folosinţă îndelungată. Rezultatele sunt bazate pe studiile desfăşurate regulat pe panelul de retail al GfK. Panelul de retail cuprinde date de la peste 390.000 de puncte de vânzare la nivel mondial. Începând cu februarie 2009, GfK Retail and Technology calculează indicele GfK TEMAX la nivel internaţional, în peste 30 de ţări. Este primul indicator care include toate pieţele bunurilor de folosinţă îndelungată în ţări diferite.

GfK este una dintre cele mai mari companii de cercetare de piaţă din lume, cu peste 12.000 de experţi. În 2012, vânzările GfK au fost de 1,51 miliarde de euro.

 

Recomandările redacției