scheauDeputatul arădean Ion Şcheau şi-a anunţat, ieri, demisia din grupul parlamentar al PP-DD. De asemenea, alţi patru parlamentari ai acestui partid au decis să părăsească grupul. Alături de Ion Şcheau, şi-au anunţat tot ieri demisia: Cristinel Marian, deputat în circumscripţia electorală 40, Vâlcea, colegiul uninominal 4, Viorel Blăjuţ, circumscripţia electorală 24, Iaşi, co­legiul uninominal 12, Ovidiu-Ioan Dumitru, circumscripţia electorală 42, Bucureşti, colegiul uninominal 6; Mihai Aurelian, circumscripţia electorală 43, colegiul uninominal 1, Europa de Vest. Toţi cei cinci au anunţat că începând din data de 21 mai îşi încetează ac­tivitatea în grupul parlamentar al PP-DD, urmând să devină deputaţi independenţi.
Contactat telefonic, Ion Şcheau a ţinut să sublinieze că a demisionat doar din grupul parlamentar al PP-DD, nu şi din partid. „Mi-am anunţat demisia din grupul parlamentar al PP-DD, dar rămân în continuare membru al partidului. Nu se pune problema să mă înscriu în altă formaţiune politică”, a precizat Şcheau.
În ceea ce priveşte motivele care au stat la baza deciziei de ieri, Şcheau spune că PP-DD nu face opoziţie reală la actuala putere şi că activând ca independent are şanse mai mari să îşi pună în practică proiectele pe care le are pentru arădeni. „Decizia mea de a demisona este un protest având în vedere că grupul PP-DD este un grup «balama» care nu face opoziţie reală. De pe băncile unui grup parlamentar independent am şanse mai mari să rea­lizez proiecte pentru arădeni”, a mai completat Ion Şcheau.

Recomandările redacției