FemeiFemeile liberale au fost pre­zente în staţiunea Băile Herculane cu ocazia unui seminar regional desfăşurat în cadrul proiectului naţional OFL „Femeile liberale pot ajuta România”.
Întâlnirea a fost organizată de Organizaţia Femeilor Liberale Caraş-Severin, sprijinită de vicepreşedintele PNL Sorin Frun­zăverde, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin şi găzduită de primarul oraşului Caransebeş, Marcel Vela, preşe­dintele PNL Caraş-Severin.
„Acest seminar a fost de foarte bun augur pentru organizaţia arădeană în primul rând datorită faptului că proiectele pe care OFL Arad le are în vedere pentru viitor au fost discutate cu preşedintele OFL, Lucia Varga, care ne-a garantat sprijinul necon­diţionat.Totodată seminarul a avut un rol educativ pentru noi ca oameni politici, reite­rându-se ideea că România are nevoie de lideri pregătiţi şi educaţi în sfera politică”, a declarat Simona Iorgovan, pre­şedintele OFL Arad.

Recomandările redacției