vanuFetele de la UTA au disputat în weekend ultimul meci oficial al campionatului 2012-2013. Căderea cortinei le-a regăsit pe arădence la Reghin, în fieful Viitorului, echipă pe care o învin­seseră la Arad acum două luni cu scorul de 2-1.
Fetele din orașul celebru pentru chitarele fabricate acolo de-a lungul anilor s-au revanșat acum, impunându-se cu 3-2.
Andrada Vanu, căpitanul fetelor echipate în alb și roșu a semnat ambele reușite ale UTA-ei.
„Ne-am dat un autogol, prin Koppandi, iar ultimul gol l-am primit pe o greșeală mare de apărare”, a relatat antrenorul Gigi Cameniță, care a început în formula Meszaroș – Koppandi, Anuțescu, Marcea, Tănăsie – Haida, Chiș, Magocs, Mihuțiu – Lauruc, Vanu. Pe parcurs, în team-ul arădean au mai intrat Doroți, Vedinaș și Cătană.
UTA a încheiat sezonul pe locul II, cu 9 puncte realizate în play-out (trei victorii, trei înfrângeri din șase jocuri), cu șase mai puține decât liderul Vasas Femina Odorhei, care a reușit victorii pe linie. În urma elevelor lui Gigi Cameniță s-au situat Viitorul Reghin (7 puncte) și Navobi Alba Iulia (1 punct).
Triumfătoare în play-off și campioană națională e Olimpia Cluj, care domină întrecerea de câțiva ani buni și oferă scheletul echipei reprezentative a României. Fetele de sub Feleac au repurtat 9 victorii din tot atâtea meciuri în faza ce avea să decidă ierarhia finală.

Recomandările redacției