Ministerul Justiţiei informează că luni a început vizita de evaluare a implementării Strategiei Naţionale Anticorupţie (SNA) la nivelul Ministerului Finanţelor Publice (MFP), operaţiunea fiind efectuată de două echipe de experţi de la Agenţia Naţională de Integritate, Ministerul Apărării Naţionale, Secretariatul General al Guvernului şi reprezentanţi din cadrul platformei de cooperare cu mediul de afaceri.

Potrivit MJ, în intervalul 3 – 7 iunie, urmează să fie evaluate structura centrală a MFP, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Autoritatea Naţională a Vămilor, Garda Financiară, Comisia Naţională de Prognoză şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Prahova.

Temele de evaluare pentru anul 2013, aprobate de Comisia de Monitorizare a Progreselor înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, sunt: declararea averilor, accesul la informaţii de interes public şi conflictele de interese.

Seria de misiuni de evaluare a început la data de 27 mai, când a avut loc vizita la nivelul Departamentului pentru Lupta Antifraudă (DLAF).

Conform calendarului agreat al misiunilor, vor urma vizite de evaluare la Ministerul Afacerilor Interne (10 – 14 iunie) şi la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (18 iunie).

În semestrul al doilea al acestui an vor avea loc vizite de evaluare la Ministerul Justiţiei, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerul Fondurilor Europene, Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor şi la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

De asemenea, sunt preconizate misiuni la nivelul a peste 800 de primării şi cinci consilii judeţene.

Fiecare instituţie care urmează să fie evaluată completează şi transmite în prealabil către Secretariatul tehnic al SNA Chestionarul tematic de evaluare.

Pe baza constatărilor şi recomandărilor formulate de echipa de evaluare, Secretariatul tehnic al SNA redactează proiectul Raportului de evaluare în maximum două luni de la data finalizării fiecărei vizite de evaluare.

Rapoartele vor fi disponibile pe portalul SNA la adresa sna.just.ro.

 

Recomandările redacției