sculiciÎncepută acum două veri după un triumf categoric în Arad, aventura echipei CS Vladimirescu în Liga a III-a s-a sfârşit, cel puţin pentru moment. Cristian Sculici, cel care a înfiinţat în 2003 echipa arădeană, a vorbit despre trecut şi prezent, pentru că viitorul e în clipele dezbaterilor.
„Sportiv, se putea și mai mult. S-au făcut greșeli pe parcursul anilor, cea din vara anului trecut ne-a costat retrogradarea. Dar la cum am fost sprijiniți financiar, am făcut mai mult decât maxim”, a spus antrenorul lui „Vladi”.
Au fost clipe frumoase şi clipe triste în tabăra echipei din comuna situată lângă Arad. „Fiecare victorie a fost prilej de bucurie. La fel, când promovezi un copil şi îl vezi că face pasul mai departe. Huțanu a jucat în Divizia B, a plecat de la Vladimirescu. Au fost suișuri și coborâșuri, dar momentele bune acum sunt umbrite de retrogradare. Totuși, nu pe toate planurile a fost eșec, am promovat niște copii, am reușit să facem o echipă frumoasă. Trebuie să fim realiști, retrogradarea era hotărâtă la sfârșitul turului, noi în partea a doua am încercat marea cu degetul. Eu zic că ne-am prezentat onorabil, având în vedere condițiile, dar n-am mai putut salva turul. Iar cea mai mare bucurie e că noi am jucat toate meciurile pe teren. Nu am intrat în combinații, tot ce am realizat am făcut-o pe munca noastră. Atât am putut acum”, a remarcat Sculici.
Tehnicianul n-a ascuns nici ce regretă din acești doi ani. „Am acceptat anumiți jucători în vară și nu am făcut echipa asta tânără, adunată lângă câțiva jucători din perioada veche. Am regrete vizavi de echipa care s-a salvat ediția trecută, cu Alin Mihai, Cozea și ceilalți. Dacă reușeam să păstrăm scheletul, ne băteam dincolo. Dar acum totul e la nivel de discuții. Din păcate, n-am reușit, așa a fost situația financiară la nivelul respectiv”.
CS Vladimirescu rămâne în priză până la finalul Ligii a V-a, acolo unde activează echipa secundă, lider în seria A. Până la finalul competiției amintite, probabil că va fi știută și direcția în care se va merge de atunci încolo.
„E făcut un plan de bătaie, a fost făcut în momentul când Roli Szabo a revenit în iarnă la echipă. S-au făcut calcule, s-a ținut cont și de re­trogradare, să vedem concret pe ce cale o apucăm. Probabil până în 15, când e vacanță, vom ști”, a arătat Sculici.
Din rândurile roş-albaştrilor au fost remarcaţi de echipe de nivel superior portarul Mitrea sau ofensivii Păcurar şi Stănaia, rămâne de văzut dacă interesele se vor şi materializa.

Recomandările redacției