fantana primaProiectul primarului Gheorghe Falcă privitor la construirea pe Mureş a unei fântâni arteziene de cinci milioane de euro a intrat în impas. Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal a Tribunalului Arad a admis, ieri, acţiunea în contencios administrativ formulată de Prefectură împotriva Hotărârii nr. 1 din 22.01.2013, adoptată de Consiliul Local Municipal Arad, privind aprobarea Studiului de Fezabilitate „Amenajare fântână arteziană pe râul Mureş”. Sentinţa nu este însă definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Timişoara. „După cum am spus şi în momentul când am formulat acţiunea în contencios, hotărârea a fost atacată din cauza unor aspecte nelegale din conţinutul ei, nu din punctul de vedere al oportunităţii. Ne vom susţine punctul de vedere şi la recurs, dacă acesta va fi declarat de reprezentanţii Primăriei Municipiului Arad”, a declarat prefectul Cosmin Pribac.
„Până la urmă mai există dreptate şi în ţara asta”
Vestea a fost primită cu bucurie de reprezentanţii opoziţiei şi ai societăţii civile. Consilierul local Florin Galiş susţine că soluţia dată de judecătorii arădeni este cât se poate de normală. „Prefectura a acţionat cât se poate de coerent, iar soluţia dată este cât se poate de normală, având în vedere modul în care s-a procedat în Consiliul Local Municipal atunci când s-a votat aprobarea studiului de fezabilitate. Opoziţia a avut o manifestare vehementă împotriva acestui proiect. Chiar am părăsit sala când nu s-a aprobat retragerea de pe ordinea de zi a acestui proiect. Personal am solicitat să se ia în discuţie documentul emis de Prefectură prin care se cerea revocarea hotărârii, prin care consilierii locali erau anunţaţi că se va acţiona în instanţa de contencios. Cei de la Primărie s-au încăpăţânat aiurea, că până la urmă mai există dreptate şi în ţara asta”, spune Galiş.
Consilierul local Gheorghe Ghilinţă este de aceeaşi părere cu colegul său de alianţă. „Era firesc ca Prefectura să câştige procesul. Proiectul nu a fost pus la transparenţă şi a fost supus votului cu încălcarea legii. Sunt convins că oamenii din Primărie cunosc legea, dar nu sunt lăsaţi să o aplice. Sunt convins că în instituţie lucrează buni profesionişti. În ultima şedinţă de consiliu am atras însă atenţia că şi aparatul de specialitate devine la fel de arogant ca primarul care-l conduce, refuzând să ajute consilierii la întocmirea proiectelor de hotărâri. Sentinţa dată de Tribunal vine ca un avertisment pentru viitor, astfel încât proiectele să nu mai fie supuse la vot până nu urmează toate căile legale”, afirmă Ghilinţă.
La rândul său, Dan Artimon, vicepreşedintele Consiliului Local Civic, susţine că judecătorii arădeni au dat un semnal. „Aştept recursul care se va judeca la Curtea de Apel Ti­mişoara. Ceea ce s-a întâmplat astăzi (n.r.- ieri) este un contrasem­nal la «iniţiativele» prima­rului Falcă de adjudecare şi mo­nopo­li­zare a societăţii civile. Adevărata societate civilă este cea care reacţionează şi funcţionează, nu cea care dormitează şi gestează. Fântâna arteziană de pe Mureş nu este singurul proiect care ar trebui stopat. Există două modalităţi pentru a pune capăt la ceea ce se petrece în Arad din cauza primarului Falcă, votul şi justiţia. Noi le practicăm pe amândouă”, a decla­rat Artimon.
În momentul în care a fost pus pe tapet de primarul Gheorghe Falcă, proiectul cu privire la construirea unei fântânii de cinci milioane de euro pe Mureş a stârnit controverse aprinse în rândul locuitorilor municipiului. Scandalul a continuat şi atunci când s-a supus la vot în CLM hotărârea cu privire la aprobarea studiului de fezabilitate la respectiva fântână. Reprezentanţii Prefecturii au constatat că respectiva hotărâre a fost adoptată, după ce legea a fost în­călcată de trei ori. Astfel, aceştia au susţinut că nu au fost respectate prevederile legale cu privire la transparenţa decizională, a fost instituită o condiţie suspensivă şi a fost folosită o formulare echivocă. „Instituţia Prefectului – judeţul Arad prin Serviciul Juridic şi Contencios Administrativ a examinat din punctul de vedere al legalităţii Hotărârea numărul 1/22.01.2013 a Consiliului Local Municipal, apreciind că aceasta este nelegală. Drept urmare, Instituţia Prefectului a transmis Primăriei Municipiului Arad o sesizare cu privire la nelegalitatea hotărârii. Hotărârea nu respectă prevederile articolului 2 litera a raportat la dispoziţiile articolului 6 alineatele 1 şi 2 din Legea 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică. De asemenea, prin articolul 3 al hotărârii s-a instituit o condiţie suspensivă privind obţinerea unui aviz, ori este nelegală condiţionarea intrării în vigoare a hotărârii de obţinerea ulterioară a unor avize conforme. În al treilea rând, în articolul 2 există o formulare echivocă în condiţiile în care autoritatea administrativă nu precizează în mod concret, univoc, care este sursa de finanţare a obiectivului”, declarau la vremea aceea reprezentanţii Prefecturii.

Recomandările redacției