Preşedintele american Barack Obama este hotărât să utilizeze toate instrumentele necesare în lupta antiteroristă, a declarat joi un purtător de cuvânt al Casei Albe, referitor cu înregistrările telefonice furnizate de compania de telecomunicaţii Verizon autorităţilor americane.

Preşedintele american se felicită, de altfel, pentru dezbaterea publică pe care a relansat-o această polemică asupra compromisului ce trebuie găsit între libertatea civililor şi lupta pentru securitate, a declarat adjunctul purtătorului de cuvânt al Casei Albe Josh Earnest, la bordul avionului prezidenţiale Air Force One, potrivit AFP.

‘Prioritatea numărul unu a preşedintelui Statelor Unite este siguranţa naţională a SUA. Trebuie să avem instrumentele necesare pentru a face faţă ameninţărilor pe care le ridică teroriştii’, a declarat Earnest.

Agenţia Naţională de Securitate (National Security Agency, NSA) din SUA colectează înregistrările telefonice a milioane de clienţi americani ai Verizon, unul dintre cei mai mari furnizori de telecomunicaţii din America, sub auspiciile unui ordin judecătoresc secret, emis în luna aprilie, a relatat cotidianul The Guardian.

Ordinul – a cărei copie a fost consultată de The Guardian – solicită Verizon să furnizeze NSA „zi de zi şi în mod curent” informaţii cu privire la toate apelurile telefonice din sistemele sale, atât din SUA cât şi între SUA şi alte ţări.

Potrivit The Guardian, documentul indică pentru prima dată că, în timpul administraţiei Obama, înregistrările telefonice a milioane de cetăţeni americani sunt colectate la grămadă – indiferent dacă aceştia sunt suspectaţi de ceva sau nu.

Potrivit publicaţiei britanice, deşi în timpul administraţiei Bush, oficialii de la agenţiile de securitate au dezvăluit jurnaliştilor că NSA colecta pe scară largă date privind înregistrările telefonice, este prima dată când documente importante şi ultra-secrete au indicat continuarea practicii pe scară largă şi în timpul administraţiei Obama.

 

Recomandările redacției