pistruDeputatul arădean Eusebiu Pistru a fost implicat, la sfârşitul săptămânii trecute, într-un incident de zbor la un miting desfăşurat la Şiria. Incidentul s-a petrecut la aterizare, motoparapanta în care evolua deputatul într-un zbor de agrement fiind „culcată” de vântul care „a tras” de paraşuta aparatului de zbor. Din fericire totul s-a terminat cu bine, deputatul alegându-se doar cu echipamentul stropit cu carburant. „Nu a fost niciun fel de accident, ci doar un incident oarecare, posibil în condiţii de vânt mai puternic. Pilotul motoparapantei a făcut manevra de aterizare, dar vântul «a tras» puternic de paraşută. Asta a fost tot, n-au fost răniţi, n-au fost pagube, a fost doar un incident nesemnificativ”, a spus Eusebiu Pistru.
Deputatul nu are pregătirea necesară şi autorizarea de a pilota astfel de aparate de zbor, motiv pentru care se afla pe locul din spate, în faţă fiind pilotul despre care Eusebiu Pistru a spus că a rezolvat cu mult calm situaţia neplăcută, totuşi. Eusebiu Pistru se afla la primul astfel de zbor, iar incidentul nu l-a speriat, ci dimpotrivă, spune că ar repeta experienţa zborului oricând, fără teamă.
Pilotul aparatului a afirmat că a fost vorba de o rafală de vânt care a dezechilibrat aparatul şi că nu a fost prima dată când s-a confruntat cu astfel de situaţii.
Zborul care l-a avut printre eroi pe Eusebiu Pistru a durat aproximativ 15 minute.

Recomandările redacției