spitalSpitalul Judeţean va avea un sistem de circulaţie fluidizat, parcări noi, iar curtea unităţii spitaliceşti va fi reamenajată. Aproape 1,24 milioane de lei vor costa toate aceste investiţii, ce vor fi finanţate de Consiliul Judeţean Arad.
Contractul de amenajare a incintei interioare a Spitalului Clinic Judeţean Arad a fost scos deja la licitaţie. Până pe data de 3 iulie pot fi depuse oferte pentru atribuirea acestor lucrări unei firme constructoare. Proiectul de amenajare a fost gândit încă din 2011, când au început o serie de alte investiţii în sistemul medi­cal. Trebuie spus că acest proiect vine în completarea lucrărilor de extindere şi modernizare a Unităţii de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean. „Procedura de licitaţie a fost deja demarată, ceea ce înseamnă că nu peste mult timp vom putea semna contractual de exe­cuţie. Acest proiect de amenajare a incintei interioare a spitalului este în completarea proiectului de extindere şi modernizare a Unităţii de Primiri Urgenţe SMURD. Nu va fi reamenajată doar curtea, ci se va realiza o fluidizare a circulaţiei, pentru evitarea blocajelor. În viitorul apropiat avem în plan şi refacerea gardului Spitalului Judeţean“, a susţinut Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Accesul auto în incinta Spitalului Clinic judeţean de Urgenţă Arad ar urma să fie modificat astfel încât să fie uşurat accesul ambulanţelor către UPU – SMURD. Dacă în prezent, pe rampa de la Urgenţe nu încape decât o ambulanţă, după modernizarea curţii interioare a spitalului vor putea intra chiar şi trei ambulanţe. În cadrul acestui proiect sunt prevăzute lucrări de sistematizare a circulaţiei rutiere în curtea spitalului, prin crearea a două fluxuri de circulaţie. Proiectul prevede patru benzi de circulaţie în faţa intrării de la Urgenţe, dintre care trei pe un sens şi una pe alt sens, pentru ieşirea ambulanţelor. Accesul ambulanţelor va fi delimitat de celelalte autoturisme astfel fiind evitate blocajele în cazurile urgente. De asemenea, tot pentru fluidizarea circulaţiei vor fi amenajate parcări în incintă.
Proiectul de amanajare mai cuprinde şi realizarea unei copertine la SMURD, precum şi la intrarea în spital. De asemenea, în curte vor fi amenajate bănci. Nu în ultimul rând se are în vedere şi reamenajarea spaţiului în care aterizează elicopterul SMURD.
O serie de alte investiţii, atât la spital, cât şi la secţiile acestuia urmează să fie demarate în următoarea perioadă.

Recomandările redacției