Sâmbătă, la Sânpaul, sat aparţinător de comuna Şofronea se va ţine sărbătoarea satului, ajunsă la a șasea ediție. Ziua satului Sânpaul este o sărbătoare laică a comunității locale. Ea va începe încă în seara zilei de vineri, când va avea loc o discotecă în aer liber, pentru tineri – dar va fi găzduită, dacă vremea va fi neprielnică, de frumosul Cămin Cultural din sat.
Sâmbătă, la ora 15, festivitatea va fi deschisă de cuvântul primarului Ioan Babău, la sărbătoare fiind așteptați și alți oaspeți: oameni de cultură, oameni politici – mai ales din partea UDMR, populația satului fiind majoritar maghiară.
Satul are o istorie străveche, de 800 de ani și, cu toate că e la numai cinci kilometri de Arad, a rămas păs­trătorul tradiţiilor, obiceiurilor şi valorilor vechii societăţii săteşti: respectul faţă de muncă și obiceiurile locale, disponibilitatea deosebită de a sări în ajutorul vecinului aflat în nevoie, dar şi dorinţa de a petrece cu ai lui.
Fiind de-a locului, viceprimăriţa Paraschiva Sandu ne explica recent: „în ultima vreme, obiceiurile din părțile noastre au devenit mult mai deschise și noi vrem să atragem la ele mulți tineri, ca urmare am invitat atât artiști locali cât și din Harghita; se va cânta și ungurește dar și românește, așa cum este și componența locuitorilor“.

Recomandările redacției