Din ţânţar… armăsar

Mărturisesc că până la sfârşitul săptămânii trecute nu am auzit de cel care este considerat a fi cel mai bătrân husar din lume, de soldatul care şi-a dormit o parte din somnul de veci în cimitirul din Aradul Nou. După scandalul legat de exhumarea sa, am aflat că atât ungurii, cât şi slovacii susţin că este de-al lor, unii spunând că adevăratul său nume a fost László Skultéty, în timp ce alţii afirmă că se numea de fapt Ladislau Skultéty. Cariera sa de soldat a fost fără îndoială remarcabilă, dacă şi-a petrecut în armată 81 din cei 93 de ani pe care i-a trăit. De la o simplă exhumare însă până la scandalul provocat de autorităţile de la Budapesta, care au făcut din ţânţar armăsar, este cale lungă. Ungurii nu au niciun drept să critice faptul că românii au dat curs cererii venite din partea Slovaciei, de a permite înmormântarea husarului în localitatea natală. Din câte ştiu eu, Aradul Nou face parte încă din România, iar oficialii de la Budapesta trebuie să-şi vadă de cimitirele din ţara lor. A, dacă locul de veci ar fi fost vandalizat, era altceva. Atunci toată lumea ar fi trebuit să ia poziţie, pentru că mormintele trebuie respectate, indiferent de cine este îngropat acolo, fie prieten, fie duşman. De asemenea, dacă ar fi cerut ei înainte rămăşiţele pământeşti ale soldatului, iar românii s-ar fi opus, aş fi înţeles să facă scandal, dar aşa nu au nici cel mai mic motiv.
Pe de altă parte, pentru românii din Arad, Skultéty reprezintă, prin meseria practicată, o amintire a ocupaţiei străine în Ardeal, deci nu aveam niciun motiv să-l ţinem aici, atâta timp cât este dorit la el acasă. De aceea, nici reacţia viceprima­rului UDMR Levente Bognar nu mi se pare oportună. Pornind de la scandalul legat de husar, Bognar a cerut adoptarea unui proiect de hotărâre care să împiedice exhumarea unor personalităţi ale Aradului… Nimic de zis, un astfel de proiect ar putea fi benefic, dar numai în cazul persona­lităţilor. Sincer, nu cred că arădenii au pierdut ceva, după mutarea ose­mintelor lui Skultéty la Mojtin, la fel cum nu cred că ar fi avut cineva inte­resul să facă lucrul acesta pe ascuns. Fără discuţie, s-a urmat procedura legală, iar husarul s-a întors astfel în locurile de baştină, părăsind simbolic, la 182 de ani de la moarte, un teritoriu unde nu avea ce să caute niciodată în calitate de soldat aflat în misiune.