Biserica şi credincioşii din Slatina de Mureş, filie a parohiei Baia, protopopiatul Lipova, s-au îmbrăcat în haină de sărbătoare. Satul Slatina de Mureş, aşezat pe şoseaua care leagă Valea Mureşului de Valea Crişului Alb, este o localitate plină de istorie şi frumuseţi naturale. Pe Dâmbul Bisericii a existat o biserică de lemn cu hramul „Înălţarea Domnului” construită în anul 1815, care a dăinuit până în anul 1889, când a fost demolată, în locul ei ridicându-se actuala biserică de zid cu hramul celei vechi.
În ziua hramului, s-au săvârşit Utrenia şi Sfânta Liturghie a praznicului, după care s-a oficiat un parastas de pomenire pentru toţi eroii din cel de-al Doilea Război Mondial, originari din Slatina de Mureş, care au murit vitejeşte apărând pământul strămoşesc. La final, cuvântul de învăţătură a fost rostit de către preotul paroh Raul Adrian Moţ, care a evidenţiat semnificaţia sărbătorii Înălţării Domnului în iconomia mântuirii oamenilor, subliniind importanţa hramului bisericii în viaţa liturgică a parohiei.

Recomandările redacției