O nouă etapă în procesul de canonizare a papei Ioan Paul al II-lea a fost consemnată marţi odată cu recunoaşterea celei de-a doua minuni a fostului suveran pontif, relatează agenţia italiană Ansa, citată de AFP şi EFE.

Potrivit sursei, comisia de teologi a Congregaţiei pentru Cauza Sfinţilor a recunoscut această a doua minune, după cea care i-a permis beatificarea pe data de 1 mai 2011. Atunci, lui Ioan Paul al II-lea i s-a atribuit vindecarea inexplicabilă ştiinţific a surorii Marie Simon Pierre, care suferea de parkinson. Anul trecut, o comisie alcătuită din şapte medici ai acestei Congregaţii a admis de asemenea vindecarea inexplicabilă a unei alte femei.

Această a doua minune mai trebuie recunoscută şi de preoţii şi cardinalii din Congregaţie, iar ultima etapă în procesul de canonizare este semnarea decretului de către actualul papă Francisc. Canonizarea efectivă s-ar putea produce pe 20 octombrie, la sfârşitul ‘Anului credinţei’, lansat de papa Benedict al XVI-lea.

Contactat de AFP, purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Federico Lombardi, a refuzat orice comentariu pe acest subiect.

 

Recomandările redacției