romaniamoneAflată în cantonament la Moneasa, echipa naţională feminină a României a fost provocată la un meci amical de formația masculină de fotbal a comunei. Primarul Ioan Herbei a reuşit să-şi strângă jucătorii în timp util, demoralizaţi după retragerea din campionatul judeţean, dar totuşi dornici de a da piept cu o echipă titrată.
În tribuna cochetei arene din stațiunea de la poalele Munților Codru Moma au luat loc aproximativ 200 spectatori, nerăbdători să vadă spectacol şi goluri multe. Și nu au fost dezamăgiţi. Localnicii au fost îndrumaţi tactic chiar de către primarul Hrebei, care a luat loc pe banca de rezerve, dar după numai 5 minute, elevele cuplului de antrenori Maria Delicoiu – Mirel Albon conduceau cu 2-0. Preocupați mai degrabă se se certe între ei, jucătorii gazdă au terminat repriza în dezavataj clar: scor 2-6.
După pauză, Mirel Albon a rulat tot lotul de 18 jucătoare, de partea cealaltă singura schimbare posibilă pentru primar fiind înlocuirea portarului cu Păunel, o tânără speranţă locală de… 49 ani, care a reuşit să mai apere câte ceva spre deosebire de colegul său folosit în prima parte. Meciul s-a încheiat cu scorul de 10-4, „tricolorele” făcând o utilă repetiţie cu public înaintea marilor meciuri din preliminariile Campionatului Mondial.
În ciuda insistențelor spectatorilor, tradiţionalul schimb de tricouri între jucătorii celor două echipe nu a mai avut loc. Explicația oficială a fost numărul limi- tat de tricouri pe care Federația le acordă echipelor naționale. Remarcatele naționalei tricolore au fost golgheterele Cosmina Duşa şi Laura Rus (ambele reușind hattrickul), precum şi Andreea Voicu, un mijlocaş de bandă abil care a furnizat multe mingi atacantelor. Vătafu, în două rânduri, plus Sârghe și Giurgiu au fost celelalte marcatoare în contul „tricolorelor” în confruntarea de duminică după-amiază.
România: M.Ganea (O.Cluj), L.Kajtor (Od.Secuiesc) – C.Olar (O.Cluj), M.Ficzay (O.Cluj), I. Bortan (O.Cluj), A.Lunca (O.Cluj), A. Corduneanu (O.Cluj), R. Sârghe (Konak Izmir), S. Vătafu (O.Cluj), L.Rus (A.Limassol), A.Voicu (O.Cluj), F. Olar (A.Limassol), M.Bîtea (O.Cluj), O.Oprea (Cordoba), K.Barabaşi (Tg.Mures), L.Desmerean (O.Cluj), A.Giurgiu (O.Cluj), C.Duşa (Konak Izmir).
Mirel Albon (antrenor România): „Am început pregătirile pentru preliminariile Campionatului Mondial, care vor debuta în septembrie. Am mai avut un meci la Buftea cu Grecia, iar miercuri vom juca la Belgrad cu Serbia. Am avut acest stagiu de pregătire de o săptămână la Moneasa, unde am avut condiţii excelente. Sperăm să fi făcut acumulările necesare, atât din punct de vedere fizic cât şi tehnico-tactic care să ne dea speranţe pentru o clasare cât mai bună în grupa preliminariilor”.
Ioan Herbei (primar Moneasa): „Nu orice comună poate să primească o echipă atât de frumoasă, pentru noi este o mândrie că am reușit asta şi sperăm să revină cât mai curând aici. Conform așteptărilor, fetele de la națională ne-au bătut clar și ne-au și dat lecții de fotbal. Din păcate, bazei sportive din Moneasa îi lipsește o echipă. Fiindcă nu am avut destui jucători, ne-am retras acum trei luni din competiție, dar din septembrie ne vom înscrie din nou și asta chiar dacă vom începe din ultima ligă. O echipă feminină la Moneasa este greu de alcătuit, mai întâi să facem una ca lumea de băieți. O să începem căutările din timp”.
S.A.

Recomandările redacției