bocsig autospeciala frantaAdministrația comunei Bocsig a avut șansa ca imediat după 1989 să inițieze o serie de legături de prietenie cu unele orășele din țări precum Franța, Belgia ori Germania. Unele dintre ele s-au finalizat cu așa-numitele „înfrățiri“, relaționări prin care s-au făcut vizite reciproce iar străinii n-au venit nicidată cu mâna goală.
Cu orașul francez Le Pellerin, bocsiganii sunt înfrățiți de mai bine de un deceniu și la începutul acestei luni o delegație bocsigană formată din cinci persoane, condusă de primarul Florin Ciul, au făcut o vizită acolo.
În urma demersurilor anterioare, vizita de patru zile s-a finalizat cu o donație deosebită făcută de francezi: o autospecială modernă de mare capacitate. „Am venit cu o altă autospecială de pompieri care este mult mai modernă și cu o capacitate dublă de stocare a apei – adică de 3.000 litri – față de cea pe care o avem deja și pe care tot ei ne-au dat-o în urmă cu patru ani. Ne bucurăm că am primit-o, ne liniștește existența ei, dar noi tot ne dorim… să udăm cu ea doar florile! Pentru că orice incendiu, cât de mic înseamnă pericol și pagube, ceea ce nu este de dorit“ ne mărturisea edilul din Bocsig la întoarcere.
În plus, acum se va impune găsirea unei soluții de adăpostire a celor două autospeciale de pompieri deținute de administrația bocsigană, cea ce edilul consideră că se va putea rezolva.

Recomandările redacției