competitivitatePrimarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, s-a lăudat săptămâna trecută în cadrul unei conferinţe de presă cu faptul că Aradul este pe podiumul Institutului Naţional de Statistică în ceea ce priveşte competitivitatea economică. Județul Arad s-a clasat pe locul trei în privința competitivității economice, reușind ca în anul 2012 să depășească chiar și Bucureștiul, Ilfovul și Clujul prin valoarea exporturilor raportată la numărul de locuitori. „Un clasament al județelor pentru anul 2012, rezultat din analiza datelor Institutului Național de Statistică, a fost publicat săptămâna aceasta şi relevă performanțele economiei arădene. Performanța este confirmată și de creșterea cifrei exporturilor, Aradul ocupând aici locul cinci între județele României, în urcare în clasament față de anul anterior. Peste noi aveam în acest moment doar județul Argeș și Timiș. Lucru acesta ne confirmă dezvoltarea armonioasă și echilibrată a Aradului”, se lăuda Falcă acum o săptămână.
Reprezentanţii filialei arădene a Partidului Conservator prin vocea preşe­dintelui Mircea Purcaru spun că premiile au fost date ca urmare a propunerilor făcute de către Asociaţia Municipiilor din România (AMR). „Gheorghe Falcă se laudă cu un premiu pe care şi l-a acordat singur. Cei de la Institutul Naţional de Statistică au primit propunerile din partea Asociaţiei Municipiilor din România, iar Gheorghe Falcă este vicepreşedinte al acestui organism. Practic, Falcă şi-a dat singur premiul şi acum vine să se laude cu acest lucru”, a afirmat Mircea Purcaru.

Recomandările redacției