Săraca Poștă Română

De câte ori îmi vine în minte Poșta Română, mă cuprinde o tristețe iremediabilă. Apoi, fie că apelez la serviciile ei, fie că aflu vești triste în mass-media, fie că văd cutiile poștale, din plastic, de râsul lumii, fie că-mi ridic vreun colet de la Poșta nr.2, (la Gară), de fiecare dată îmi amintesc de cea care era odinioară instituție prosperă, organizată și respectată. Ce poveste tristă! Ce soartă ingrată. Astăzi, sediul Oficiului nr.1, cel mai important, nu mai are loc în centrul orașului, cum ar fi normal, s-a mutat, apoi și-a redus spațiu, apoi…
Ce blestem pe Poșta Română? A fost odată ca niciodată o altă poștă românească, care colabora cu a altă instituție de frunte, cu CFR-ul, pe vremea când existau renumitele vagoane poștale, atașate la trenurile ce legau orașele, și care aveau și cutie poștală, o fantă protejată cu un „cozoroc”. Când dorea cineva să trimită o carte poștală la Brad, o strecuram în cutia poștală a vagonului poștal. Îmi amintesc că, vagon poștal era atașat până și la personalul Arad-Brad.
În gara din Arad, în București, pretutindeni în țară, când se forma garnitura de tren, apărea electrocarul cu sacii poștali, ai Poștei Române, pentru vagonul poștal. La fel și coletăria, pachetele diverse, pentru toate direcțiile. Din București se expedia și presa, cu vagonul poștal, iar ziarul, dimineața, era la chioșcuri, ori la distribuitorii presei din întreprinderi.
Colaborarea Poștei Române cu CFR-ul era benefică și s-a ajuns la faliment. Astăzi, în fața Oficiului nr2, la Gară, staționează o flotilă de cami­oane și camionete, ce trebuie întreținute, dând o senzație de prosperitate, în realitate poșta este falimentară. Iar CFR-ul și el agonizează. Desigur, „noi nu ne vindem țara”. Noi o jumulim, apoi o falimentăm, apoi o vindem la licitație.
Iar pentru ca circul cu Poșta să fie complet, mă întreb unde au dispărut cutiile de poștă, cele din fontă, albastre, fixate pe zid, existente peste tot în țară. În Ungaria acele cutii există, curate și cu emblema lor. Îmi amintesc că acum 50 de ani, în Dezna erau trei cutii, una la poștă la doamna Elvira, una la primărie și ultima pe zidul prăvăliei lui Hugo. În Arad erau nenumărate cutii poștale, solide, reprezen- tative, de neviolat, sigure, vopsite în albastru cu emblema poștei. Unde au dispărut? Au apărut în schimb, alte cutii, un fel de lădoaie din plastic, ușor de violat și furat conținutul. Astfel, se scoate ușa, apoi răufăcătorul o aruncă ca pe un corp delict și gata. Dacă nu mai are ușă, cutia poștală, sigur, dispare și ea, se desființează. Astfel a dispărut, spre exemplu, cutia din Parcul Orizont, A fost desființată deoarece nu există piese de schimb, iar fabrica care le executa, a dispărut și ea.
În încheierea acestui necrolog, al Poștei Române, vă rog să vizitați Oficiul Poștal nr.2., treptele uzate, de pe vremea lui Gheorghiu-Dej, cu o denivelare jenantă, pardoseala la coletărie cârpită cu tabla galvanizată, totul ilustrând falimentul. Chiar așa? În oficiile poștale oamenii așteaptă restructurarea, atmosfera apăsătoare, ochii triști, cei de acasă, familiile, așteaptă o veste.
Vă mai amintiți când Poșta Română se numea PTTR ?
Bujor Buda