neaguUTA mai are sub contract doar trei fotbaliști, însă doar unul dintre ei are certitudinea că va continua în Calea Aurel Vlaicu. Cu toate că a avut escapada de la Vaslui, Cristian Monac a fost iertat după ce și-a recunoscut greșeala și pare punct fix în lotul „textiliștilor” în sezonul următor. Ceilalți doi, Dacian Bîrză și George Neagu ar putea fi „debarcați” dacă Adrian Falub nu va insista pe lângă Adrian Marțian să-i „grațieze”. Nu de puține ori, omul de afaceri clujean a afirmat că nu și-i mai dorește pe cei doi mijlocași laterali la club, dar, pe de altă parte, nici nu le-a găsit înlocuitori până la ora asta.
Așa stând lucrurile, cei doi utiști nu știu încotro s-o apuce. Teoretic, ei ar putea deveni liberi atâta timp cât au restanțe salariale de trei luni de zile și au dreptul să-și depună memorii. Însă, cel puțin George Neagu mai așteaptă o săptămână, maxim două, pentru a se rezolva ceva sau a primi clarificări din partea „oficialilor” clubului. „Mi-am dat și eu seama că nu-i sunt prea simpatic domnului Marțian, însă cred că până la urmă cel care va decide soarta mea este antrenorul. De când s-a terminat campionatul, nu am avut o discuție cu domnul Falub, poate și pentru că nu are ce să ne comunice în acest moment. Sper, totuși, să mi se pună ceva, fiindcă e viitorul meu în joc”, a precizat fostul piteștean.
George Neagu ar dori să continue în „alb-roșu”, dar nici nu duce lipsă de oferte de la alte cluburi. „M-au contactat echipe din primele două ligi din România, dar și din străinătate. Aș putea chiar să joc în Europa League cu FC Tiraspol, dar deocamdată am declinat oferta. Mai sunt legat prin contract încă un an de zile de UTA și până ce nu mi se va spune că nu mai sunt dorit aici și eventual vom găsi varianta prin care să accept rezilierea, nu vreau să port discuții serioase cu alte cluburi. Oricum, nu sunt genul de fotbalist care să rămân cu forța la o echipă ce nu mă mai dorește”, a mai spus „textilistul”.
Titularul postului de „aripă” stânga pentru „Bătrâna Doamnă” în sezonul recent închieat, fotbalistul are și o explicație pentru căderea echipei în unele partide ale returului. „Personal și majoritatea colegilor mei care au apărat culorile UTA-ei nu am mai efectuat un cantonament din iarna anului 2012. Atunci am făcut chiar două, la Mo­neasa și în Antalya, dar când vrei să faci performanță nu-ți permiți să te joci cu pregătirea. Problemele noastre au fost mai ales de natură fizică. Mai câștigi trei-patru meciuri din avânt sau ambiție, dar trebuie să te țină picioarele și să ai suflu tot timpul. Acesta a fost minusul nostru și nu așa-zisa presiunea care, spun unii, s-a pus asupra noastră. La un moment dat, cel puțin eu m-am obișnuit și cu criticile patronului și ale suporterilor și am știut să mă ridic de la pământ”, a adăugat Neagu.

Recomandările redacției