mihai-talpasTrupa alb-albastră e în plină febră a negocierilor și a anunțat numele jucătorilor cu care s-a ajuns la un acord pentru a continua la Ineu în Liga a III-a.
În a doua jumătate a săptămânii, conducerea a conchis tratativele cu portarul Ovidiu Pașcalău, apărătorul Marian Nicolau, mijlocașii Mihai Talpaș și Bogdan Iambor, precum și atacantul Alin Drăgan.
„Dreptaciul” Cătălin Cornea era deja sub contract cu Ineul și va merge mai departe, iar zilele următoare continuă discuțiile cu ceilalți fotbaliști care au pus umărul la revenirea zărăndanilor în eșalonul terț.
Antrenorul Adrian Abrudean e în măsură să facă publice și primele două noutăți din lot. „Ne-am înțeles cu timi­șoreanul Francescu, l-am mai avut elev la Ineu, dar și la Sebiș, iar cu Attila Bier, care a jucat ultima dată la FC Hunedoara, am purtat o discuție telefonică și am căzut de acord. Pentru mine, cuvântul e important, vom semna zilele viitoare”, a dezvăluit „Știli”, care se vede nevoit să continue, însă fără Cornel Nădăban!
Conducerea clubului e în discuții și cu mai mulți jucători care au apărat culorile echipei Europa Chișineu-Criș în returului stagiunii trecute, pe care sponsorul Karoly Gombos îi cunoaște foarte bine.
„Până pe 8 iulie, când începem pregătirile, cred că vom avea lotul stabilit”, a mai spus Abrudean, care, la o săptămână de la reunirea, ar dori să urce echipa în cantonament la Mo­neasa.

Recomandările redacției