deschid Nedeie Madrigesti brazii premiere auto cazane nedeieO manifestare deosebită s-a derulat la finele săptămânii trecute în satul Mădrigești, sat aparținând comunei Brazii.
Este vorba de sărbătoarea câmpenească numită „Nedeia de la Mădrigești“, ținută sâmbăta trecută, cu ocazia sărbătoririi Sfinților Apostoli Petru și Pavel.
„Noi am hotărât ca nedeia, ajunsă la a patra ediție, să se țină în Poiana Sădișor, o zonă cu un peisaj natural de o frumusețe deosebită. Ne-am bucurat însă și de programarea unei acțiuni mai aparte în prima parte a zilei“ remarca primul edil al comunei, Ioan Vesa.
Concurs „automobilistic“
Astfel, în dimineața zilei nedeii, cei prezenți au avut parte și de un eveniment mai aparte, care le-a generat spectatorilor curioși și curajoși totodată un exces de… adrenalină. A fost vorba de „Concursul automobilistic de viteză în coastă“, derulat pe o porțiune din DJ708, pe traseul Slatina-Mădrigești, pe o lungime de 4 km, căruia i s-a dat startul la ora 9. La el s-au înscris 28 de participanți iar pe perioada derulării întrecerii circulația a fost res­tricționată (parțial oprită) pentru a nu perturba evoluția concurenților.
La încheierea competiției, câștigătorilor li s-au înmânat diplome și cupe. Premierea a fost făcută de deputatul Eusebiu Pistru și de primarul comunei Brazii, Ioan Vesa.
„Pot să spun că noi am fost mulțumit de existența acestui concurs care a adăugat o notă deosebită și mult mai energică frumoasei noastre nedei. Participanții care și-au strunit cel mai bine bolizii dar și nervii au reușit să se claseze pe locuri fruntașe. Am aflat, cu satisfacție, că și concurenții au fost mulțumiți de felul cum i-am sprijinit și tratat. De asemenea ne bucurăm foarte tare că nu au fost evenimente nedorite pe timpul desfășurării concursului. Se cuvin pentru aceasta mulțumiri Poliției și Jandarmeriei care au fost alături de noi și au sprijinit activ buna desfășurare a competiției“ a subliniat primarul Ioan Vesa.
Toți oaspeții au apreciat sărbătoarea
Nedeia de la Mădrigești a fost deschisă de salutul și cuvântul de bun-venit, adresate de primarul Ioan Vesa tuturor celor prezenți. El i-a îndemnat pe toți să se bucure de programul acestei sărbători și să servească din bunătățile culinare pregătite de gazde ori din cele aduse de comercianții prezenți. Pentru că n-au lipsit nici cunoscuții „virșli“ de Hălmagiu, nici mititeii lui Gelu Sida.
„Am pregătit șase cazane cu mâncare – în special tradiționalul ciolan cu fasole – care pot sătura circa 500 de persoane“ a subliniat primarul. Și viceprimarul Nicușor Vesa, ca o gazdă bună, era atent la toate aspectele organizatorice și-i îndemna pe oaspeți să servească din bucate pentru a se convinge de calitatea și gustul lor deosebit. Vremea a fost în general bună, cele câteva rafale anemice de ploaie nu au speriat pe nimeni.
Oficialitățile prezente – dintre care deputatul Eugeniu Pistru; Ionel Pașca, primarul din Chisindia; Marius Viorel Groza, primarul din Pleșcuța ș.a. – au apreciat cum se cuvine ospitalitatea și buna organizare a Nedeii de la Mădrigești, găzduită de Poiana Sădișor. După ce oficialitățile au adresat salutul lor celor prezenți, a început programul folcloric. Toți cei prezenți au apreciat evoluția interpretei de muzică populară Mărioara Creț acompaniată de formație și care a interpretat cântece de petrecere din folclorul zonei.

Recomandările redacției