Poate e vremea ca UTA să devină a arădenilor

Aradul iese din tipar când vine vorba despre fotbal, despre sport – în general. În alte orașe din România se poate, la noi nu. Peste tot, la cluburile din primele două ligi, autoritățile locale pun cel puțin un milion de euro la buget într-un cadru cât se poate de legal. Al nostru pe vecie Gheorghe Falcă susține că într-o zi Curtea de Conturi și DNA-ul le va călca pragul colegilor săi din județele „pervertite” fluturându-le sub nas cătușele, dar acestea sunt doar povești cu bau-bau pentru copiii de 5-6 ani spuse înainte de culcare.
Pur și simplu primarul urbei de pe Mureș nu e interesat de fenomen. Și de ce ar fi atâta timp cât e la al treilea mandat și cel puțin pentru sport nu a făcut mai nimic? Voturile oricum au venit, probabil vor mai veni. Dacă majoritatea îl place pe acest Falcă, de ce să fie inventat un altul!? De aceea, edilul nostru aprobă an de an doar mărun­țiș pentru brandul numărul unu al orașului, iar când mai discută el cu investitorii sau câștigătorii de licitații pentru iluminatul public, curățenie stradală, drumuri și poduri etc. numai de nevoile UTA-ei nu aduce vorba. Adică, pârghiile de bun simț ce completează bugetele cluburilor din alte județe la Arad nu există prin „grija” stimabilului primar.
Prin urmare, arădenii ar avea o singură variantă pentru a-și vedea echipa de suflet, nimeni alta decât Campioana Provinciei, revenind pe culmile de odinioară. Să o ia la ei după modelul unor exemple de succes din Occident. Nu degeaba Nicolae Bara a lăsat Aradului o Societate pe Acțiuni cu multiple modalități de organizare. Pierzând 7 milioane de euro în 19 luni de zile, fostul finanțator a simțit pe propria-i piele particularitățile Aradului. Cu toate greșelile manageriale pe care le-a comis, investiția lui Bara ar fi fost protejată în altă parte. Și în orice caz omul de afaceri nu era aruncat ca o măsea stricată când a îndrăznit să închidă punga.
Poate, Bara a anticipat ceva. În condițiile de astăzi, UTA nu e menită să încapă pe mâna unui investitor și realitatea ultimilor ani confirmă cu vârf și îndesat asta. De aceea, SA-ul lui Nicolae Bara poate emite acțiuni la purtător. 10 mii, să spunem. Acestea ar putea fi puse în vânzare la liber pe piață cu 300 de lei una, de exemplu. Fiecare arădean, care își aclamă la fiecare colț de stradă dragostea pentru „Bătrâna Doamnă”, ar putea achiziționa o bucată sau mai multe, devenind astfel acționar și salvator al clubului. Unii dintre cumpărători, sau hai să zicem reprezentanții unor categorii sociale, organizații sau, de ce nu, cartiere, pot controla efectiv totul din scaunul membrului de Comitet Director. S-ar face rapid un buget de 650 de mii de euro, care, cumulat cu „mărunțișul” pe care autoritățile trebuie să-l dea din bun simț, dacă nu din altceva, plus sponzorizările ce nu ar mai ocoli Calea Aurel Vlaicu, ar fi de ajuns pentru o forțare a promovării în Liga 1. De aici, datele problemei se schimbă, câștigurile și posibilitățile de finanțare sunt altele.
Este tocmai modelul de succes al Borussiei Dortmund, care, de pe marginea prăpastiei, a ajuns prin efortul și implicarea suporterilor la 90 de minute de a ridica deasupra capului cel mai râvnit titlu la nivel de cluburi. Astăzi, UTA aparține lui Giovanni Catanzariti și – probabil – lui Adrian Marțian, dar se află într-un punct mort. Cu datorii de aproximativ 400 de mii de euro, clubul are nevoie de o infuzie rapidă de capital ce nu pare a mai veni. Dacă nu se schimbă nimic, intrarea în insolvență cu reorganizare e planul ce va fi pus în practică începând cu săptămâna viitoare, iar de aici înainte poate demara inclusiv „modelul Dortmund”. Cu condiția ca finanțatorii să dea dovadă înțelegere și maleabilitate.