copilMarius Copil, favorit cinci la BRD Timişoara Challenger, turneu dotat cu premii în valoare de 30.000. de euro plus ospitalitate, a debutat cu dreptul pe zgura de pe Bega.
Tenismanul arădean s-a impus în primul tur în faţa austriacului Gerald Melzer, pe care l-a învins după aproape trei ore de joc în trei seturi, toate încheiate la tiebreak, 7-6 6-7, 7-6.
Copil, locul 125 ATP, s-a calificat în turul doi, cel al optimilor, unde a fost învins de italianul Simone Vagnozzi, scor 6-7 (5), 3-6. Arădeanul a început ca din puşcă meciul, a condus cu 4-1 şi 5-2, dar apoi a făcut numeroase erori neforţate, totul culminând cu tiebreakul, câştigat de adversar la 5.
Revenirea putea surveni în setul doi, dar la 3-3, arădeanul a irosit două mingi de break, cedând apoi propriul serviciu la zero! În final, Vagnozzi s-a impus meritat în două seturi și urma să-l înfrunte în sferturi pe favoritul trei, austriacul Andreas Haider-Maurer.
Ceilalţi doi reprezentanţi ai României, Adrian Ungur (6-7, 6-0, 6-2 cu italianul Giustino) şi Victor Crivoi (6-3, 6-4 cu austriacul Linzer), s-au calificat în sferturile de finală.

Recomandările redacției