Sesiunea de vară a examenului de bacalaureat din acest an s-a încheiat, ieri, cu susţinerea de către candidaţi a probei opţionale scrise a profilului, absolventii de clasa a XII-a putând alege o materie dintre biologie, geografie, fizică, chimie, logică, informatică, eco­no­mie, psihologie, folosofie şi sociologie. Conform celor spuse de candidaţi la ieşirea din sălile de examen, cei mai mulţi au optat pentru biologie.
Nici această probă nu a ridicat probleme deosebite, majoritatea celor prezenţi la examen afirmând că subiectele au fost destul de uşoare. „Au fost subiecte care n-au presupus o pregătire deosebită, cu atât mai puţin meditaţii. Nu mă aştept la 10, dar undeva între 8 şi 9 da”, a spus o candidată după ieţirea din sala de examen.
O mamă care şi-a însoţit fiica, s-a arătat la rându-i mulţumită de subiecte, de faptul că n-au ridicat probleme. „Nu mă pricep la biologie însă au fost subiecte destul de uşoare, sau aşa mi-a spus fiica mea. Dacă ar fi fost subiecte grele, cred că ar fi avut emoţii mari la ieşirea din sală, dar n-a avut, deci e bine”, a spus mama reţinându-şi bucuria.
Rezultatele acestei probe se vor afişa public luni, 8 iulie, până la ora 12,00, contestaţiile putându-se de­pune tot luni, până la ora 16,00, rezultatele finale urmând a fi afişate vineri, 12 iulie.

Recomandările redacției