accidentDrumul naţional care leagă Aradul de Timişoara a fost blocat timp de o oră, din pricina unui accident deosebit de grav, soldat cu un deces şi cinci răniţi. Accidentul a avut loc la intrare în Timişoara, la sensul giratoriu spre centrele comerciale, plasate la şapte kilometri de Timişoara. Un autoturism marca Volkswagen Golf a intrat pe contrasens şi a izbit din plin un microbuz, care transporta cinci persoane. Microbuzul a fost lovit în partea laterală, iar în urma impactului, cele două autoturisme au ieşit de pe carosabil. Şoferul Golf-ului a murit pe loc, iar cinci persoane din microbuz au fost rănite grav.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, Ionuţ Bocancea, a declarat pentru Mediafax, că joi seară, pe drumul naţional Ti­mişoara – Arad, la kilometrul şapte, în apropierea localităţii timişene Sânandrei, un autoturism marca Volkswagen Golf a intrat pe contrasens şi a izbit din lateral o autoutilitară care circula regulamentar. „Şoferul de 29 de ani al unui autoturism Volkswagen Golf, care circula de la Timişoara spre Arad, a intrat pe contrasens şi a izbit lateral o autoutilitară, care circula regulamentar din sens opus şi în care se aflau cinci persoane. Şoferul autoturismului a decedat pe loc, fiind nevoie de descarcerare pentru a-i scoate trupul dintre fiare” , a declarat Ionuţ Bocancea. Cei cinci răniţi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Timişoara, pentru îngrijiri medicale.
(C.G.)

Recomandările redacției