bac specialRata de promovabilitate la examenul de Bacalaureat, la nivelul judeţului nostru, potrivit centralizării făcute de Ministerul Educaţiei este de 52,62 la sută. Cu acest procentaj, Aradul se situează sub media naţională de promovare, de 55,65 la sută. Pe filieră teoretică, numărul absolvenţilor arădeni de clasa a XII-a care au promovat a fost mai mare decât rata totală de promovabilitate şi anume, de 76,1 la sută. În ceea ce priveşte rata de promovabilitate pe filieră tehnologică, trebuie spus că 32,98 la sută dintre elevi au promovat, iar pe filiera vocaţională, 65,74 la sută. Rata de promovabilitate a absolvenţilor din promoţia curentă la nivel de Arad este de 57,64 la sută, iar procentajul pentru promoţia anterioară a fost de 34,32 la sută. Cu asemenea rezultate la examenul de bacalaureat, judeţul nostru este la jumătatea clasamentului la nivel naţional.

A doua sesiune a examenului de bacalaureat din 2013 va avea loc în perioada august-septembrie, înscrierile fiind programate din 15 până în 19 iulie. În 19-20 august va avea loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, în 19-21 august – evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, în 20-21 august – evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională şi în 22-23 august – evaluarea competenţelor digitale. Din 26 august vor începe probele scrise, prima testare fiind la Limba şi literatura română, urmată în 27 august de Limba şi literatura maternă, 28 august – proba obligatorie a profilului şi 30 august – proba la alegere a profilului şi specializării. Primele rezultate vor fi afişate în 2 septembrie, până la ora 12.00, iar contestaţiile vor fi depuse între orele 12.00 şi 16.00. În 3-4 septembrie vor fi soluţionate contestaţiile, iar în 5 septembrie vor fi afişate rezultatele finale.

Recomandările redacției