Vestigii arheologice descoperite în comuna Păuliş

Datele de mai jos le punem la dispo­ziţia cititorilor comunei Păuliş din Repertoriul arheologic al localităţilor din jude­ţul Arad şi din Monografia comunei Păuliş.
Baraţca. Cu ocazia unor periegheze din anul 1972, pe teritoriul fostului IAS s-a descoperit un vârf de silex, probabil din paleoliticul mijlociu, iar pe versantul dinspre Valea Cladovei au fost descoperite urme de aşezare de la sfârşitul epocii bronzului sau din Hallstattul timpuriu.
Cladova. Pe platoul de pe Dealul Carierei (sau Dealul Cetăţii) situat la cca 200 m Nord de cursul actual al Mureşului, în hotarul dintre satul Cladova (com. Păuliş) şi oraşul Lipova (Radna), a fost identificat şi cercetat sistematic începând cu anul 1976 un sit arheologic complex. Au fost trasate 17 secţiuni şi 11 suprafeţe care au scos la iveală urme de locuire din paleoliticul mijlociu şi până în secolul XIX. Cele mai vechi urme ale activităţii umane în acest punct datează de la sfârşitul interglaciarului Riss-Würm şi din primele stadii ale glaciaţiunii Würm. Au fost descoperite mici vetre de foc şi numeroase unelte cioplite din silex, cuarţ şi roci cuarţitice – vârfuri de mână, răzuitoare, piese denticulare, aşchii retuşate – aparţinătoare culturilor musteriană şi aurignaciană. Locuirea este reluată în perioada de trecere spre epoca bronzului când purtători ai culturilor Baden şi Coţofeni au întemeiat aici o aşezare, compusă din locuinţe semiadâncite, săpate în loessul care se depusese de-a lungul mileniilor peste urmele de locuire paleolitice, dar şi din locuinţe de suprafaţă. Acestea din urmă au fost construite din bârne legate între ele cu nuiele lipite cu chirpic, au avut podele din lut bătut şi vetre de foc. A fost descoperită o mare cantitate de ceramică, de la ceşcuţe la vase de provizii, ornamentate cu împunsături succesive sau linii incizate în pasta crudă. Aşezarea a fost distrusă prin distrusă prin incendiere. Următorul nivel de locuire aparţine Hallstattului. Au fost cercetate locuinţe semiadâncite – unele construite chiar în buza pantei naturale -, gropi de provizii şi rituale din care provine vastă cantitate de ceramică neagră, canelată sau cărămizie. Atrag atenţia în mod deosebit două complexe arheologice din această perioadă, ambele descoperite în partea nordică a sitului. În buza pantei de nord, la 5,40 m sub nivelul de călcare actual, a fost identificată a locuinţă semiadâncită. Pereţii de chirpic ai acesteia s-au prăbuşit în urma unui incendiu violent acoperind podeaua lutuită, vatra de foc, o mare cantitate de ceramică şi oase de animale. Ceramica, din care o bună parte este întregibilă, acoperă două ca­tegorii: fină (de lux), de culoare neagră, lustruită şi decorată cu caneluri resp. zgrunţuroasă (uzuală), de culoare roşu-cărămiziu decorată cu brâie crestate. Din prima categorie fac parte vase de dimensiuni mici şi medii (străchini, ulcioare, boluri) precum şi un număr redus de urne de dimensiuni mai mari, pe când în categoria a doua se încadrează aproape exclusiv vase de provizii. Menţionăm ca piesă aparte un fragment din suportul unui vas-alambic. În interiorul locuinţei se afla o cantitate însemnată de oase aparţinând unor animale domestice sau sălbatice de talie mare.
Al doilea complex închis îl reprezintă o groapă rituală care adăpostea un vas de provizii de mari dimensiuni în inte­riorul căruia fusese aşezată o râşniţă. Perioada civilizaţiei dacice înseamnă pri­mele lucrări de fortificare pe Dealul Carierei – ridicarea unui val din pământ bătut şi săparea unui şanţ de apărare (adâncit chiar şi în stâncă). Rezultă astfel o fortificaţie de formă elipsoidală de cca 160 x 70 m (din interiorul valului). În interiorul ei au fost descoperite mai multe bordeie şi semibordeie, gropi de provizii (sau rituale), un bogat material ceramic (lucrat cu mâna, dar şi la roată) şi o monetă de argint (tetradrahmă de Apollonia, sec.II î.d.Hr.). Dintre piesele deosebite amintim mai multe fragmente de ceramică lucrată la roată şi decorată cu motive geometrice pictate (alb pe fond roşu aprins sau sângeriu pe fond alb) precum şi un segment de bronz dintr-o centură cu astragale. Aceste piese provin dintr-o singură locuinţă care a fost probabil reşedinţa unui aristocrat local. Începuturile aşezării dacice datează din sec. IV/III î.d.Hr., iar fortificarea ei din sec. II î.d.Hr. Aşezarea a ajuns la maxima înflorire în perioada secolelor I î.d.Hr. – I d.Hr. Urmele puternice de arsură depistate atât în zona va­lului de pământ cât şi în interiorul for­tificaţiei indică distrugerea violentă a acesteia. Epoca romană este marcată prin descoperirea unor cărămizi purtând ştampilele legiunii XIII Gemina (de la Apulum) şi ale cohortei II Flavia Commagenorum (staţionată la Micia) (vezi pl. 11), fragmente de conducte de apă şi ceramică romană, inclusiv fragmente de terra sigillata. Nu au fost depistate elementele vreunei construcţii care să dateze din această perioadă. Cărămizile romane au fost refolosite în zidurile bi­sericii medievale. Locuirea medievală începe cu fortificarea promontoriului în secolul XI. Pe o structură din bârne a fost înălţat un val din pămînt şi lut bătut, urmând traseul vechiului val dacic. Structura de lemn a fost mistuită la un mo­- ment dat de un puternic incendiu. Ulterior valul a fost refăcut, pe coama sa fiind aşezată o palisadă în spatele căreia a fost amenajat un drum de rond. Un nou incendiu a distrus suprastructura de lemn. Resturile valului s-au păstrat până în zilele noastre pe o înălţime de 2,5 m şi o lăţime de 12 m. În interiorul fortificaţiei au fost descoperite mai multe locuinţe semiadâncite, cu pereţi de lemn, podea din pământ bătut şi cu vetre de foc. Inventarul specific, altfel destul de sărăcăcios, constă din ceramică lucrată la roata înceată. Pe unele funduri de vas apar mărci de olar. Acestei aşezări îi cores­punde un cimitir situat în partea central-sudică a promontoriului. Defuncţii, de ambele sexe, au fost înmormântaţi în rit creştin. Inventarul mor­- mintelor este modest rezumându-se la un număr mic de inele de buclă în simplu şi dublu „S” verighete din argint, mărgele din pastă de sticlă şi monete din care cea mai timpurie datează din 1095.