Astfel, potrivit unui comunicat transmis joi de Eurostat, biroul de statistică a Comisiei Europene, cele mai mari creşteri trimestriale ale preţurilor locuinţelor au fost înregistrate în:

România (4,3%)

Estonia (3,1%)

Letonia şi Slovacia (2,3% fiecare)

 

Cele mai abrupte scăderi în:

 

    • Spania (-5,1%)
    • Cipru (-4,8%)
    • Ungaria (-3,3%)
  • Portugalia (-3,2%)

Indicele preţurilor locuinţelor se referă la evoluţia preţurilor tuturor tipurilor de proprietăţi rezidenţiale cumpărate de gospodării, indiferent de vechime, destinaţie şi proprietarii anteriori.

Raportat la trimestrul anterior, preţurile locuinţelor din România au crescut în primele trei luni din acest an cu 4,3%, după scăderi de 0,6%, 4,2%, respectiv 0,1% în trimestrele anterioare.

La nivelul UE, preţurile locuinţelor au crescut cu 0,4% în perioada analizată, după o scădere de 0,8% în ultimele trei luni din 2012. În zona euro a fost înregistrată o scădere de 1%, de două ori mai puternică faţă de declinul consemnat în trimestrul al patrulea al anului trecut.

Faţă de primul trimestru din 2012, preţurile locuinţelor au scăzut în România cu 0,8%, declin mai temperat faţă de trimestrele anterioare – 8,9%, 5,6%, respectiv 1,3%.

În UE, preţurile locuinţelor au variat pozitiv în perioada de 12 luni analizată, cu 0,8%, după o creştere de 1,1% în ultimul trimestru al anului trecut faţă de aceeaşi perioadă din 2011. În zona euro a fost înregistrat un declin de 2,2%.

 

Recomandările redacției