barbat_femeie_mancare_cupluÎi iubim și nu putem trăi fără ei, dar suntem atât de diferiți… Se spune că opusurile se atrag, iar dacă aruncăm o privire asupra relațiilor din jurul nostru, tindem să dăm crezare acestor vorbe din popor. Dacă uneori ne simțim mai puțin înțelese sau iubite, nerespectate sau neapreciate, iată că știință începe, pe zi ce trece, să ne dea câte o explicație logică pentru toate frământările noastre personale de zi cu zi.
Pentru că suntem atât de diferiți, uneori se ivesc mici conflicte între noi și partenerul nostru, iar pentru a le aplana sau mai bine spus, pentru a le evită, trebuie să avem o comunicare eficientă. Această constă în cunoașterea problemei în detaliu și găsirea unei soluții. Iată ce ar trebui să știți despre ”obiceiurile” iubiților voștri parteneri.

1.Bărbații suferă mai mult decât femeile în urma unei despărțiri însă nu arată acest lucru. Potrivit mai multor studii efectuate de către cercetătorii americani, bărbații tineri suportă mai greu o despărțire și asta pentru că parteneră lor este prima sursă de intimitate fizică și emoțională, spre deosebire de femei care au deja experiență relaționării afective mai profunde cu familia și prietenii apropiați.

2. Bărbații nu plâng în public, femeile plâng oriunde. Psihologii susțin că bărbații consideră plânsul un act de vulnerabilitate, prin urmare se abțin de la a-l face public.Numeroase cercetări științifice au concluzionat că femeile plâng mai des și mai intens decât bărbații, iar una dintre explicații ar consta în faptul că glandele lacrimale ale unei femei sunt mai mici decât ale unui bărbat și că din această cauza lacrimile apar mai repede pe obraji.

Sursa:  Unica.ro

Recomandările redacției