minoraPoliţiştii de frontieră arădeni au depistat o tânără de 17 ani care a încercat să treacă ilegal frontiera cu o carte de identitate românească falsă. Întâmplarea a avut loc la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, unde   s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, ca pasageră într-un autocar care circula pe relaţia România – Italia, o persoană de sex feminin care s-a legitimat cu o carte de identitate românească.  Cu ocazia controlului, poliţiştii de frontieră au con­statat că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, motiv pentru care au fost demarate cercetări.
În urma verificărilor specifice s-a stabilit că persoana este F.A.G., în vârstă de 17  ani, cu domiciliul în municipiul Târgovişte.  „Minora a declarat că neavând acceptul notarial al părinţilor pentru această deplasare a apelat la o persoană din Târgovişte plătindu-i acesteia suma de 100 de euro pentru o carte de identitate românească”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, comisar-şef Daniel Iancu.
Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanei în cauză şi cercetarea acesteia sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale corespunzăroare.
(C.G.)

Recomandările redacției