medicProcurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad      au dispus trimiterea în judecată a lui Kaiss Eibo, medic la Spitalul Județean Arad, pentru ucidere din culpă şi pentru vătămare corporală din culpă.
În probatoriul procurorilor se men­ționează că o femeie de 61 de ani, internată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad după ce a fost rănită într-un accident, a decedat, în luna iunie a anului trecut, după manevre medicale efectuate în timpul unui drenaj pleural.
După accident, investigaţiile me­dicale au evidenţiat în plus faţă de rezultatul iniţial în cazul victimei de 61 de ani, prezenţa unui revărsat pleural bilateral în cantitate medie cu pulmoni expansionaţi bilateral, re­zultate normale însă în contextul fracturilor costale pe care aceasta le avea.
În aceste condiţii, femeia a fost transferată din Secţia Chirurgie în Secţia ATI, unde a fost internată, urmând a-i fi monitorizate func­ţiile vitale în timpul unui drenaj toracic.
„În data de 19 iunie, în salonul ATI a mers învinuitul Kaiss Eibo, pentru efectuarea drenajului ple­ural. Cert este că imediat ce învinuitul Kaiss Eibo a introdus tro­carul cu tubul de dren în cavitatea toracică a victimei A.A., aceasta s-a depreciat brusc hemodinamic şi respirator iar după două ore a fost declarat decesul. Toate aces­te manifes­tări exterioare şi simptome ale victimei s-au datorat faptului că învinuitul Kaiss Eibo i-a lezat cordul cu vârful trocarului, la nivelul peretelui anterior stâng, după introducerea acestuia în ca­vitatea toracică şi în timp ce proba­bil încerca poziţionarea tubului de dren, întrucât nu a apreciat corect lungimea acestuia din torace ori/şi locul de elecţie a inciziei nu a fost ales corespunzător“, se arată în probatoriu.
Conform procurorilor, cauza morţii femeii de 61 ani a fost „insuficienţa cardio-circulatorie şi respiratorie acută survenită în urma hemoragiei externe şi interne consecutivă so­luţiei de continuitate de la nivelul cordului“.
Sirian de origine, Kaiss Eibo este medic primar de chirurgie toracică și șeful compartimentului de chirurgie toracică din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.
Până la închiderea ediţiei, re­pre­zentanţii Spitalului Clinic Jude­ţean de Urgenţă Arad nu au putut fi contactaţi pentru a-şi exprima punctual de vedere faţă de acest caz, ma­na­gerul Teodora Olaru aflându-se în concediu, iar directorul medical Adrian Wiener fiind într-o şedinţă la Consiliul Judeţean Arad.
(Ş.M.)

Recomandările redacției