incendiuEfective de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă s-au mobilizat pentru a stinge al treilea incendiu înregistrat în două zile, pornit în aceleaşi circmstanţe: pe câmp, la baloţi de paie. Temperaturile ridicate şi vântul pro­pagă rapid orice focar s-ar aprinde la vegetaţie uscată pe câmp. Incendiul a pornit în după-masa de luni, s-a intervenit cu două autospeciale de stingere, dintre care una, de capacitate mărită, de nouă tone. Când au ajuns pompierii la faţa locului, incendiul se manifesta cu violenţă, la un şir de baloţi, dintr-un depozit de baloţi în aer liber. La locul cu pricina, erau depozitaţi aproximativ 300 de baloţi de paie.
„În momentul sosirii echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta cu violenţă, cu posibilităţi de dezvoltare şi propagare la imo-bile şi la saivanul cu animale, din apropiere, incendiul fiind favorizat de condiţiile atmosferice: vânt puternic şi căldură”, a declarat purtătorul dr cuvânt al Inspectoratului pen- ­tru Situaţii de Urgenţă Arad, căpitan George Pleşca.
Echipajul de pompieri a intervenit pentru limitarea propagării flăcărilor şi lichidarea acestora. Incendiul a fost limitat fără a se extinde la imobile, în aproximativ 45 de minute, după ce s-a intervenit cu autospeciala de stingere cu apă. Întreg focarul a fost lichidat în aproximativ trei ore de intervenţie. Flăcările au ars aproximativ 150 de baloţi de paie şi un hectar de mirişte şi vegetaţie uscată. În ceea ce priveşte cauza probabilă declarată, se pare că incendiul a pornit de la o ţigară aruncată la întâmplare.
(C.G.)

Recomandările redacției