Catanzariti, despre aventura sa la UTA: „Făcând totul din pasiune, mi-a păsat prea puțin de bani”

Ziua de luni trebuia să fie ultima a lui Giovanni Catanzariti în postura de președinte și finanțator al „Bătrânei Doamne”. Italianul a spus cât se poate de clar că dorea și încă mai dorește să cedeze clubul din Calea Aurel Vlaicu lui Adrian Marțian, clubului Atletico sau oricărui alt investitor interesat în schimbul stingerii datoriilor de aproximativ o jumătate de milion de euro. Dacă gruparea „galben-neagră” a făcut oferta corectă pe care Catanzariti a și acceptat-o, Marțian nu a îndeplinit nici astăzi condițiile lui Gio, așa că a apărut un blocaj în Calea Aurel Vlaicu. Fiindcă este și administratorul oficial al UTA-ei, italianul nu poate să plece fără să privească înapoi, însă intențiile sale rămân aceleași. De fapt, Catanzariti vorbește la trecut despre aventura sa la gruparea emblemă a Aradului, cea mai lungă a unui președinte – finanțator de după Revoluție, dând unele detalii în premieră publicului larg…
– Domnule Catanzariti, aș vrea să începem cu concluzia, dacă se poate. Vă pare rău că v-ați implicat financiar și emoțional la UTA în ultimii patru ani și jumătate?
– Nu regret nimic. Am trăit destule momente frumoase, dar și de tristețe. O                să-mi amintesc mereu primul meu meci ca președinte al UTA-ei, cel de acasă cu Minerul Lupeni, când au venit peste 7.000 de suporteri  și am câștigat cu 2-0 când nu multă lume credea în noi. Au fost și alte meciuri și clipe de bucurie de neuitat  trăite în tribună și mai ales în fața peluzei arădene, o să le port în minte și în inimă toată viața. În fiecare an am încercat să fac echipă de promovare și țin minte ne-am bătut până în ultimele etape pentru ocuparea unui loc de Liga 1.  Fiind un tip ambițios, mi-am dorit enorm ca Aradul și UTA să ajungă din nou în Liga 1, aducând unii jucători pentru care am fost judecat și contestat inclusiv de primarul acestui oraș.
– Ați tras linie vreodată, cunoașteți suma investită la UTA din 2009 încoace?
– Făcând totul din pasiune, mi-a păsat prea puțin de bani. Nu am ținut șirul cheltuielilor de la un sezon la altul. M-am consolat cu ideea că am pierdut sute de mii de euro, după principiul unei afaceri care nu mi-a ieșit. Acum câțiva ani, am  cumpărat un teren pe care trebuia să treacă autostrada și am greșit. Așa s-a întâmplat și cu UTA, cu mențiunea că la acest club am pus mult suflet și am consumat o grămadă de energie și nervi.
– Care a fost pe scurt istoria înscăunării ca președinte al „Bătrânei Doamne”?
– Păi, plecase Chirilă, clubul a fost salvat de acea celulă de criză și urma să se aleagă o conducere. Într-o seară, domnii Falcă (n.a. primarul Aradului) și Ioțcu (n.a. președintele Consiliului Județean Arad) au venit de la București și mi-au spus că Sandu Ion nu mai vrea să continue la UTA și mi-a spus să găsim o soluție. Am stat pe gânduri, dar când m-a sunat George Țucudean, care aproape a plâns la telefon și mi-a spus că voi primi ajutor de la tatăl (n.a. Marius Țucudean) și bunicul său (n.a. Gheorghe Cosma), am cedat. George își dorea enorm să joace la UTA, ceea ce a și făcut cu succes până a plecat la Dinamo.
– Care a fost cel mai costisitor sezon dintre cele petrecute de dumneavoastră în Calea Aurel Vlaicu?
–  Fără îndoială, primul. Adică returul campionatului 2008-2009. În acea primăvară, am cheltuit foarte mulți bani forțat de împrejurări. Numai în seara zilei în care am preluat clubul am stins memoriile lui Mârne și Văsîie, plătind în total 42 de mii de euro. Suma record pe care am achitat-o într-o singură tranșă a fost de 88 de mii de euro în contul sârbului Radovanovic. Pe lângă acesta, am mai întâmpinat probleme cu Florin Dan. În rest, toți jucătorii au fost înțelegători, dar chiar și așa mi-au scos din buzunar zeci de mii de euro. În general, au fost sume foarte mari, ce depășesc cu mult datoriile de astăzi. Am mai fost ajutat și de Marius Țucudean și mai ales de Sandu Ion cu cei 242 de mii de euro pentru Zaharia, la Steaua, în achitarea unor restanțe, iar apoi Primăria și Universitatea de Vest Vasile Goldiș au contribuit la anularea datoriilor la Stat. Sezonul 2009-2010 l-am început fără datorii și am avut un buget destul de bun. Regret enorm că s-a pierdut promovarea în acel an, fiindcă am avut un lot foarte bun și luaserăm și licența.
– A urmat cesiunea de loc a celor de la Fortuna Covaci în favoarea UTA-ei…
–  Eu atunci nu am avut absolut nicio vină. S-a făcut un control retroactiv de la Finanțe pentru perioada 2006-2008 și              s-a stabilit o datorie de 4 milioane de euro către Finanțe. Toți factorii decizionali din jurul clubului, inclusiv Primăria și suporterii, au fost de acord cu mutarea făcută atunci. UTA trebuia salvată cumva și s-a optat pentru această variantă. Tot atunci am preluat și SA-ul înființat de Nicolae Bara, care funcționează și astăzi.
–  Ați avut de gestionat și o depunctare record…
– Într-adevăr, în primăvara anului 2011 Federația ne lua pe nedrept 12 puncte în „cazul Vasiljevic” și totuși am preferat să nu fac scandal. Știam că dreptatea e de partea noastră și drept dovadă am câștigat ulterior la TAS. Dar, dacă nu exista acea penalizare, UTA ar fi jucat barajul de promovare în locul Sibiului, echipă care a și promovat în acel an.
– Când a început să se înrăută­țească situația financiară a clubului?
–  Până în iarna anului 2012 eu zic că ne-am descurcat. Făcusem cantonament în Antalya, cumpărasem echipamentul de la Adidas, ne întărisem cu fotbaliști importanți. De atunci încoace am realizat că nu mai pot susține de unul singur activitatea la club.
(Va urma)