urbanLucrurile se mişcă la campioana României, Universitatea Goldiş ICIM. Se cunoaşte numele antrenorului şi, din câte spun oficialii clubului, o bună parte din lot a fost ca şi rezolvată.
„Avem lotul stabilit în proporţie de 75 la sută. Suntem în discuţii avansate şi cu alte jucătoare, pentru ca până la startul pregătirilor antrenorul Jose Araujo să aibă la dispoziţie lotul cu care va lucra în sezonul viitor”, a explicat consilierul tehnic Dan Moraru.
„Suntem în permanent contat cu Jose Araujo. Cu ajutorul său sper să completăm lotul cu acele jucătoare capabile să aducă un plus de valoare lotului. Mi-a transmis că este nerăbdător să ajungă la Arad şi să înceapă munca”, a completat preşedintele Marcel Urban.
Luptă în patru pentru titlu
Altfel, Dan Moraru a anticipat sezonul viitor. „Teoretic, anul acesta se preconizează un campionat mult mai lejer din punct de vedere al echipelor ce vizează titlul. Sunt doar două echipe care emit pretenţii să câştige campionatul, la ora actuală noi nu facem parte dintre ele, dar suntem în grupa a doua, a altor două echipe care speră să ajungă la sfârşitul lui septembrie să abordeze lupta pentru titlu. Suntem abia în iulie, mai sunt două luni şi jumătate până se va putea definitiva lotul şi sper ca până atunci să ne mai întărim. Cu ce avem la ora actuală nu putem spera să fim între echipele cu pretenţii”, a comentat oficialul arădean.
Titlu de excelență
Dan Moraru a fost propus pentru titlul de „Excelenţă pentru rezultatele de excepţie în întreaga carieră sportivă“, titlu ce i se va acorda în cadrul manifestărilor prilejuite de „Zilele Aradului”.
„Sunt onorat, este ceva la care sincer nu mă aşteptam. Le mulţumesc celor ce s-au gândit la mine. E important că modesta mea contribuţie la rezultatele baschetului arădean nu au rămas fără ecou”, a declarat Dan Moraru. Profesorul este din 2002 la Arad, şi a adunat 48 de ani de când activează, fără întrerupere, în Divizia A. La Arad şi-a trecut în CV, în diverse ipostaze (antrenor, director tehnic) 4 titluri naţionale, 1 Cupă a României şi 2 Cupe ale Europei Centrale.

Recomandările redacției