prietena-inselatAi încredere în iubitul tău, ştii că şi ea are un iubit la rândul ei, el ţi-a explicat în mai multe rânduri că nu există nimic între ei şi totuşi nu reuşeşti să laşi deoparte gelozia sau nesiguranţa pe care o simţi când vine vorba de prietena lui cea mai bună. Cum ar trebui să reacţionezi în cazul de faţă?

De unde porneşte teama ta?

Trebuie să fii sinceră cu tine şi să încerci să-ţi răspunzi cât mai corect la întrebarea „ce înseamnă relaţia lor de prietenie pentru tine?”. Este des întâlnit ca femeile să simtă o anxietate atunci când partenerii lor petrec timp în compania altor femei, însă asta nu face decât să pună mai multă presiune pe relaţia voastră şi să se transforme într-o frustrare pentru tine. Ce te enervează – faptul că îţi imaginezi că există o atracţie mutuală între ei? În cine nu poţi avea încredere – în el, în ea sau în tine?

Ce ştii despre ei doi?

Într-un cuplu, partenerii împart mai multe lucruri, iar specialiştii spun că de obicei sunt trei importante: sex, timp şi bani. Dacă se întâmplă ca el să petreacă timpul cu prietena cea mai bună atunci când ar fi putut să se vadă cu tine, ar putea fi un semnal de alarmă pentru relaţia voastră. În plus, dacă cheltuieşte mai mulţi bani cu ea – plăteşte consumaţia de fiecare dată când ies, îi face cadouri – şi acesta ar putea fi un semn că ceva se petrece între ei. Totuşi, asta nu înseamnă că trebuie să te desparţi de el numaidecât, ci dacă nu ştii toate detaliile problemei, ai răbdare, mai întreabă şi poartă o discuţie serioasă cu el.

Cât de bine îl cunoşti?

Înainte să judeci aspru şi să începi discuţii care nu-şi au rostul, analizează-l un pic. Vine dintr-o familie mare, cu multe femei? Are mai multe prietene decât prieteni? Atunci probabil că se înţelege mai bine cu femeile decât cu bărbaţii, iar asta nu ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru tine. Pe de altă parte, dacă este genul de bărbat arogant, care caută să fie ridicat în slăvi de femei, relaţia cu prietena sa cea mai bună îi poate oferi o validare pe care el nu o găseşte în relaţia de cuplu.

 

Sursa:  Unica.ro 

Recomandările redacției