cici clatiteManifestarea de succes din Moneasa intitulată „Parada Clătitelor” și-a derulat la sfârșitul săptămânii trecute cea de-a XIII-a ediție. În frumoasa stațiune de la poalele munţilor Codru-Moma au sosit pentru acest deosebit eveniment turişti din judeţele Arad, Timiş, Bihor, Alba, Hunedoara şi Satu Mare, spațiile de cazare fiind ocupate aproa­pe în totalitate. Astfel, timp de două zile, pe o căldură de… cuptor încins, Moneasa a fost ticsită de concurenți și de vizitatori, veniți în număr record să guste din bunătățile ce se anunțau. Evenimentul gastronomic „Parada Clătitelor”, ajuns anul acesta la cea de a XIII-a ediţie îi are ca organizatorii pe Consiliul Judeţean Arad, Centrul Cultural Judeţean şi Primăria Moneasa.
Clătite… și iar clătite
După estimările organizatorilor, la ediția din acest an – care s-a desfășurat sub sloganul „Clătite cu răvaşe norocoase”– au fost preparate peste 20.000 de clătite. Dintre sortimentele de clătite mai deosebite au fost cele umplute cu: dulceaţă de trandafiri, de cireşe amare dar și cu piure de castane, brânză ori ciocolată. Bucătăresele care au pregătit și copt clătite și la edițiile anterioare au apreciat că totuși consumul a fost ceva mai redus anul acesta, poate și datorită căldurii extreme care a imbiat vizitatrorii mai degrabă către băuturi reci.
Firește că au putut fi gustate și alte preparate „înrudite“, tot tradiționale, precum găluștele slovăcești de Nădlac ori plăcinta întinsă de Pecica dar și unele preparate originale, introduse în meniu de doi comercianți chinezi.
Reprezentanții Primăriei Moneasa i-au ademenit pe vizitatori cu gustoase clătite umplute cu gem din diferite fructe locale dar și cu bânză ori cu ciocolată.
Clătite au copt și senatorul Ioan Cristina dar și doamna Pistru, la standurile lor fiind înghesuială mare.
Ca şi la ediţiile anterioare, pe aleea principală, au putut fi gustate clătitele preparate de reprezentanţii unor primării: Beliu, Săvârşin, Moneasa, Dieci, Ineu, reprezentanţi ai Poliţiei Locale, ai partidelor politice: PSD, PNL, PD-L, PC precum şi agenţi economici, cei din Beliu având pregătit şi un bol cu răvaşe împărţite turiştilor odată cu clătitele.
Salutul gazdelor
În deschiderea originalei „parade“, Ioan Nuțu Herbei – primarul comunei Moneasa a salutat și a urat bun venit tuturor vizitatorilor prezenți la această a XIII-a edție a manifestării „Parada clătitelor“, apreciind cu bucurie că sunt an de an tot mai mulți oaspeți.
„Au venit vizitatori și din alte județe: Alba, Bihor, Hunedoara și chiar Timiș. După ce au gustat o dată din clătitele noastre fermecate se reîntorc an de an. Au ajuns să nu le mai placă decât clătitele noastre, pentru că sunt făcute cu drag și pentru că pot să se bucure de frumosul peisaj și aerul curat al stațiunii Moneasa“ – a spus printre altele edilul din Moneasa.
Oaspeți de seamă
Alături de mulțimea de vizitatori entuziaști au fost prezenți și reprezentanți județeni dar și naționali la cel mai înalt nivel: prefectul Cosmin Pribac, ministrul secretar de stat Alexandra Braica, președintele Consiliului Jude­țean – Nicolae Ioțcu, vicepreședintele Consiliului Județean – Adrian Țolea, senatorul Ioan Cristina, deputatul Eusebiu Pistru, deputatul Flavius Măduța, consilierul județean Florin Tripa, primari din zonă și consilieri locali.
Toți au apreciat efortul făcut de administrația din Moneasa și de primarul Ioan Nuțu Herbei pentru ca amplul eveniment să se ridice la așteptările și la nivelul pe care și l-a câștigat.
După estimările finale și din spusele primului edil, se pare că în cele două zile ale manifestării „au fost în jur de opt mii de participanți la Parada Clătitelor, ceea ce ne bucură în mod deosebit“.
A doua zi, număr dublu de vizitatori
Și ziua a doua a festivalului s-a anun­țat, încă de dimineață, a fi una extrem de aglomerată. Numărul foarte de autoturisme au umplut toate străzile și „șuvoiul“ lor parcă nu se mai oprea.
Căldura de mijloc de Luna lui Cuptor a gonit vizitatorii la umbră ori la mo­dernul ștrand al stațiunii. Deși realizat la standarde europene, abia acest ultim val de călduri și această sărbătoare a făcut ca bazinul să fie aglomerat, după cum aprecia patronul.
Spre seară a demarat și amplul spectacol folcloric ce a avut un desfășurător impresionant, după cum aprecia și directorul festivalului, actorul Zoltan Lovas. Astfel, iubitorii de muzică populară au putut urmări un program folcloric cu ansambluri şi formaţii din judeţ: Grupul vocal Ineuana, formaţia Armonia şi Luciana Giurgiu, Rapsozii Zărandului, solişti – Aura Bonchiş, Daniela Dudaş, Cornelia Căprariu Roman, Tiberiu Crişan, Dana Ivan, Malvina Naghi, Roxana Suciu, Voichiţa Suba, Aurel Ungur. Invitata specială a fost Florica Duma din judeţul Bihor. Au fost prezente și numeroase grupuri de dansatori în mi­nunate costume populare românești.

Recomandările redacției