petcutNou-promovata arădeană se simte tot mai bine în amicalele verii. Ieri dimineață, CS Ineu a luat din nou drumul județului Bihor, pentru un amical cu Luceafărul Oradea, fosta divizionară B ajunsă acum în Liga a IV-a, după ce i-a oferit tot ce a avut mai bun formației-fanion din Țara Crișurilor.
Zărăndanii au câștigat cu 5-1, dar scorul putea fi mai mare, Francescu și Copil făcând barele să sune puternic. George Petcuț a marcat de două ori, restul până la cinci fiind semnat de R. Popa, Băd și Georgiu.
Din păcate, Adrian Abrudean l-a pierdut pentru cel puțin două săptămâni pe atacantul Alin Drăgan. Fostul utist s-a accidentat în chiar primul minut al meciului, când a scăpat singur spre poarta adversă și, în încercarea de a juca mingea, a căzut pe umăr, care a cedat și s-a dislocat.
„A fost un joc foarte-foarte bun, din toate punctele de vedere. Pă­cat însă de accidentarea lui Drăgan”, a spus „Știli”, care a optat, din nou, pentru câte o formulă pe re­priză: Cioară – Cor­nea, Nicolau, Bilia, Suslak – Francescu, Tomuț – Berar, Pirtea, Copil – Drăgan respectiv Rusu – Tătar, Bilia, Nicolau, Talpaș – Șulumberchean, Georgiu – Covaci, Petcuț, Popa – Băd.
Mijlocașul Tomuț (16 ani) e juniorul Ineului împrumutat anul trecut la Salonta. „Îl aducem înapoi”, a decretat Abrudean după meciul de ieri.
Ca și la celelalte meciuri, trupa alb-albastră a fost însoțită de finanțatorul Karoly Gombos. „N-a lipsit de la ni­ciun meci amical al nostru, îi mulțumim pentru sprijinul acordat”, a transmis Abrudean.
Sâmbătă, de la 11,00, CS Ineu e gazdă pentru timișenii de la Nova Mama Mia Becicherecul Mic.

Recomandările redacției