Ţara tuturor posibilităţilor

Dacă America e ţara tuturor posibili­tăţilor în sens pozitiv, unde orice om de rând poate ajunge într-o zi preşedintele SUA, România e ţara tuturor posibilităţilor în sens negativ. La noi, orice e posibil, dacă la o masă se adună doi-trei şmecheri, dacă se poate unii cu funcţii publice, alţii cu bani. Vedem în ultimele două săptămâni situaţia de la UTA. Clubul este administrat de o societate comercială, care are acţio­nari, echipa este înscrisă în liga a doua, are un trecut, un palmares, este un brand, cel mai important al oraşului. Peste noapte, s-a trezit primarul Falcă să facă o nouă echipă, împreună cu omul său de încredere Meszar de la Atletico (încă, nu mult, la DJTS), care să poarte tot numele UTA, care să fie finanţată din bani de la bugetul local şi să ia încet locul adevăratei UTA, care se zbate în agonie, din cauza aceloraşi autorităţi.
În niciun alt loc din lumea asta în afară de România, cu exemplele Arad şi Craiova, nu şi-ar fi permis cineva, autoritate locală sau om de afaceri, să-şi însuşească numele unei echipe de fotbal, de baschet, de hochei, din orice sport sau o marcă din orice alt domeniu de activitate. Nici să antreneze suporterii într-o astfel de combinaţie, suporteri care să ceară acţionarilor de la adevărata UTA să se retragă, că nu le mai place faţa lor, după ce aceştia au băgat sute de mii de euro în fotbal. Cum ar fi ca suporte­rilor respectivi să le ceară vecinii să se mute din apartamentele personale, fără să primească nici un leu, fiindcă urmează să se mute alte persoane care convin asociaţiei de locatari? Cam aşa sunt cererile suporte­rilor faţă de acţionarii UTA-ei. Asemenea aberaţii nu sunt posibile decât la oltenii din Craiova sau la Aradul condus tot după principii olteneşti, învăţate la bunici, la Teleorman.
Cum ar fi ca la Torino să vină primarul cu un club de pitici şi juniori şi să înfiinţeze Juventus Vecchia Signora (adică Bătrâna Doamnă, în traducere) şi să o înscrie în liga a IV-a, iar primăria să finanţeze această echipă şi să-i ofere gratis un stadion în oraş. În primul rând, în câteva zile acel primar ar demisiona, în timp ce acţionarii echipei ce foloseşte ilegal denumirea Juventus Torino ar plăti daune de milioane de euro, fiindcă în orice ţară UE mărcile sunt sfinte, iar orice încălcare a dreptului de proprietate asupra unei mărci este taxată drastic. Dacă la Barcelona, Madrid, Manchester, Milano, Munchen sau în orice alt oraş din Europa un primar şi-ar permite astfel de iniţiative, indiferent în ce condiţii s-ar afla clubul fanion al oraşului, în câ­teva zile s-ar muta în altă ţară, nu ca la noi, unde mai este şi aplaudat de suporteri, care din păcate arată că nu sunt ai adevăratei UTA, pe care o părăsesc la greu fugind rapid spre o nouă UTA. O echipă creată peste noapte, nu în favoarea fotbalului din Arad, ci în favoarea unui club care îşi va promova proprii jucători şi va încasa sume de bani din transferuri, în timp ce UTA se va chinui de pe o zi pe alta şi va fi susţinută din greu cu bani publici.
Indiferent câte probleme financiare are Giovanni Cantazariti, că mai poate sau nu să ţină clubul, indiferent cât de serios sau neserios este acest Marţian, oamenii au băgat bani în echipă, mulţi, puţini, când nimeni nu era interesat de UTA. Nu poţi acum să vii să spui „plecaţi acasă că vin alţii“. Vorbim totuşi de nişte reguli ale eco­nomiei de piaţă, de o societate pe acţiuni, pe care nu  poţi să o iei de la acţionari şi să o dai altor oameni de afaceri, numai fiindcă nişte suporteri s-au săturat de cei vechi. Dacă ar fi vrut Falcă şi par­te­nerii săi să ajute cu adevărat UTA, se puneau la masa tratativelor cu acţionarii, ca într-un stat civilizat, ar fi oferit o sumă, s-ar fi făcut un contract de vânzare-cumpărare şi s-ar fi apucat de lucru. Aşa s-ar fi întâmplat într-un stat civilizat. În oraşul lui Falcă, însă, lucrurile se desfăşoară altfel, echipele se iau cu japca, iar dacă nu cedează patronii, facem alta, cu acelaşi nume, o înscriem în liga a IV-a, fiindcă la AJF e conducere aleasă de PD-L, cu ajutorul primarilor PD-L, care se supune dorin­ţe­lor PD-L. Doar trăim în oraşul tuturor posibili­tă­ţilor, din ţara tuturor posibilităţilor. Până când?