tapos1Tot mai puțini jucători și niciun antrenor mai cred în bunele intenții ale condu­cerii „Bătrânei Doamne”, care, pe lângă faptul că nu are încă soluții palpabile de continuitate, nici nu comunică prea bine. S-a vorbit chiar și în presă despre o șe­dință în vestiar programată luni, la ora 9, dar, până la urmă, nu s-a mai întâmplat nimic. Persoanele care s-au păcălit și anume antrenorul Dan Țapoș și doctorul Florin Voin au refuzat să se mai prezinte la program, nemulțumirea lor de moment venind pe fondul faptului că salariile lor sunt neplătite de luni bune de zile.
Cei doi vor reveni la sentimente mai bune doar dacă vor primi asigurări că li se vor rezolva problemele, lucru cât se poate de normal ținând cont că atât ei, cât și majoritatea fotbaliștilor care au început pregătirea în Calea Aurel Vlaicu au făcut muncă patriotică până în prezent. De fapt, o parte dintre jucători au plecat deja de la Arad, iar ceilalți le vor călca pe urme dacă incertitudinea persistă în vestiarul UTA-ei. Pentru a vă oferi o imagine a improvizației ce domnește la formația „textilistă”, să spunem că antrenamentul de marți seara a fost condus de jucătorii Dacian Bîrză și Dragoș Firțulescu. De data aceasta, a absentat și George Neagu din pricina unor probleme de ordin personal.

Recomandările redacției